Fireste, nu ma refer la inaltimea sau volumul operelor daltuite intru aducere aminte a unor personalitati de prim ordin. Am subliniat si lipsa expresiei plastice ca simbol evocator al romanilor care au iesit din anonimat, in ocazii diferite, sub variate forme, asa cum le-a fost harazit, atat cat au reusit.
Bunaoara, marele Liviu Ciulei. Cel ce a reprezentat demnitatea culturii romane, personalitatea tutelara a filmului si teatrului romanesc, un artist total. Spusele titratului Andrei Serban nu mai au nevoie de comentarii:
"Nu cred in statui, dar lui Ciulei i-as ridica una. Cand eram student, m-a chemat la Bulandra sa montez Iulius Cezar. Nu numai ca mi-a oferit actori de clasa intai: Rebengiuc, Gina Patrichi, Iordache, Cotescu, Caramitru, Pittis, Ogasanu. Ca si cum n-ar fi fost prea mult pentru un debutant, m-a intrebat daca accept ca el, Liviu Ciulei, sa-mi faca mie scenografia. A fost prea mare pentru timpul in care a trait", afirma regizorul care a cucerit lumea.
Apoi, e greu de inteles cum Bucurestiul nu are onoarea sa detina in patrimoniul sau urbanistic statuia regelui Ferdinand Intregitorul. Cel care a binecuvantat cu sceptrul lui Marea Unire de la 1918 si modernizarea statului roman.
Reprezentarea artistica ecvestra turnata in bronz in 1937 a dainuit pana in 1948, cand a fost distrusa de regimul vasal casapului Stalin.
Se afla la rondul I de pe soseaua Kiseleff, in apropierea Bisericii Mavrogheni. Ridicarea unui nou monument e prinsa intr-un proiect, asteptandu-si materializarea prin vreun sertar al Primariei Capitalei.
Ceva mai mult noroc a avut replica statuii lui Carol I, rege repus in drepturile memoriei romanilor dupa ce originalul fusese pus la pamant tot in 1948 de catre mintile cetoase si bratele vanjoase ale acelorasi comunisti.
De mai putina onoare se bucura redarea
