Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Radu Călin Cristea, propus membru în CNA, pe locul rămas vacant după demisia lui Mihai Mălaimare

Publicat in Pagina de media, marți 22 ianuarie 2013 ·

Sursa foto: Adevarul

Jurnalistul Radu Călin Cristea a fost propus de Guvern ca membru în Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), pe locul rămas vacant în urma demisiei lui Mihai Mălaimare, au declarat pentru Mediafax surse.

Radu Călin Cristea urma să fie audiat în Comisiile reunite de cultură ale Parlamentului în această dimineaţă, însă, din motive necunoscute până la ora difuzării ştirii, acesta nu a ajuns deocamdată la audiere.

Mihai Mălaimare şi-a dat demisia din funcţia de membru titular al CNA pe 11 ianuarie, ca urmare a faptului că Agenţia Naţională de Integritate a iniţiat o cercetare în ceea ce îl priveşte, cu suspiciunea de incompatibilitate între funcţia de membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului şi cea de manager al Teatrului Masca din Capitală.

Jurnalistul Radu Călin Cristea este cunoscut ca fiind un apropiat al PNL. În acest sens, în octombrie anul trecut, el fusese propunerea grupurilor parlamentare PNL din Camera Deputaţilor şi Senat pentru funcţia de membru în Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), după cum au declarat pentru Mediafax, la momentul respectiv, reprezentanţi ai PNL. Totuşi, la audierile în comisiile de cultură, acesta nu s-a mai regăsit pe lista de propuneri, din partea PNL fiind propus Viorel-Vasile Buda (ales ulterior vicepreşedinte al CNA).

Despre Radu Călin Cristea:

Radu Călin Cristea este jurnalist, fost corespondent al Radio Europa Liberă, scriitor şi fost director al Muzeului Naţional al Literaturii Române.

De asemenea, anul trecut, Radu Călin Cristea a condus Televiziunea Română timp de aproape o lună. Ulterior, Radu Călin Cristea a fost numit redactor-şef interimar al Redacţiei Literatură Arte, din cadrul Direcţiei Editoriale a TVR. Sursa foto: Adevarul

Jurnalistul Radu Călin Cristea a fost propus de Guvern ca membru în Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), pe l

Articolul in Pagina de media >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre reducerile de personal de la Senat: Probabil că ştia domnul Bolojan foarte bine câţi angajaţi sunt în plus / Sunt convins că a făcut o analiză – dacă taie frunze la câini, foarte bine că fac această reducere

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, joi, că probabil că Ilie Bolojan ştie exact câte persoane trebuie disponibilizate la Senat, având în vedere că această instituţie a fost condusă în ultimii 10 ani de liberali. ”I-o fi spus domn

Oscar 2025. Sebastian Stan nominalizat pentru „cel mai bun actor în rol principal” / „Emilia Pérez” şi „The Brutalist” domină lista

Mediafax acum o ora
Nominalizările pentru cea de-a 97-a ediţie a Premiilor Oscar au fost anunţate joi. „Emilia Pérez”, „The Brutalist” şi „Wicked” au dominat lista. Actorul cu origini române Sebastian Stan este nominalizat la categoria „Cel mai bun actor în rol princip

Preşedintele Klaus Iohannis l-a decorat post-mortem pe Cornel Oţelea, în semn de omagiu pentru excepţionala sa carieră sportivă şi pentru întreaga activitate desfăşurată, atât în calitate de jucător, cât şi de antrenor

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat joi, decretul de decorare post-mortem a domnului general de brigadă în retragere Cornel Oţelea, în semn de omagiu pentru excepţionala carieră sportivă şi pentru întreaga activitate desfăşurată, atât în calitate d

Turcan: Lupta pe care Bolojan o duce pentru reducerea cheltuielilor statului nu este împotriva oamenilor din sistemul public, ci pentru ca statul să fie mai eficient, economia privată să funcţioneze şi angajaţii din privat să aibă locuri de muncă

News.ro acum 33 minute
Deputatul PNL Raluca Turcan, fost ministru al Culturii, afirmă joi că lupta pe care preşedintele Senatului, liderul PNL Ilie Bolojan o duce pentru reducerea cheltuielilor statului nu este împotriva oamenilor din sistemul public, ci pentru ca statul

Braşov: O femeie de 35 de ani, cercetată pentru că ar fi furat 200.000 lei dintr-o casă

Mediafax acum 20 minute
IPJ Braşov anunţă joi că poliţiştii au reuşit identificarea unei persoane, bănuită că, în cursul anului trecut, ar fi sustras suma de aproximativ 200.000 de lei. În acest caz, poliţiştii au făcut trei percheziţie domiciliare, la adrese situate în ju

MIPE: Peste 400 apeluri de proiecte, în valoare de 12,8 miliarde euro, vor fi deschise în acest an

Mediafax acum 20 minute
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a publicat joi calendarul apelurilor de proiecte care vor fi lansate în acest an în cadrul programelor prin care este implementată Politica de Coeziune 2021-2027. Este vorba de 432 apeluri în v

SURSE Ședință în PNL pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale

Ziua Constanta acum o ora
Membrii Partidului Național Liberat se reunesc, duminică, în Consiliul Naţional al Partidului Naţional Liberal, începând cu ora 11.00, pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu, ca şi candidat la alegerile prezidenţiale din luna mai. Potrivit

Oficial Primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, reținut de procurorii DNA! Ce acuzații i se aduc

Ziua Constanta acum 4 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 23 ianuarie 2

Ce să faci în București pe 24 ianuarie, de Ziua Unirii Principatelor Române

Libertatea acum o ora
Pe 24 ianuarie, ziua în care este sărbătorită Mica Unire, locuitorii pot vizita gratuit mai multe muzee din structura Muzeului Municipiului București.

O femeie din Suceava a sunat la 112, după ce a donat un palton cu 4.000 de euro în el

Libertatea acum 46 minute
O femeie în vârstă de 88 de ani, din Suceava, a sunat la 112 la aproape două săptămâni după ce a donat un palton și şi-a amintit faptul că a pus în el suma de aproape 4.000 de euro, pe care a strâns-o de-a lungul timpului, potrivit Inspectoratului d

Vremea

București
acum

joi

2°/9°
vin.

5°/10°
sâm.

5°/7°
dum.

6°/11°
Iasi
acum

joi

3°/7°
vin.

2°/7°
sâm.

3°/9°
dum.

3°/11°
Constanta
acum

joi

4°/9°
vin.

6°/10°
sâm.

6°/8°
dum.

7°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/5°
vin.

3°/6°
sâm.

1°/6°
dum.

1°/8°
Timisoara
acum

joi

1°/10°
vin.

5°/8°
sâm.

2°/9°
dum.

2°/11°