Premierul David Cameron urmează să susţină miercuri dimineaţa la Londra un discurs foarte aşteptat despre viitorul relaţiilor dintre ţara sa şi Uniunea Europeană, care a fost amânat din cauza crizei ostaticilor din Algeria, a anunţat luni purtătorul său de cuvânt.
Înainte de amânare, alocuţiunea premierului conservator, care se confruntă cu un euroscepticism puternic în tabăra sa, urma să fie rostită vineri la Amsterdam, în faţa unor diplomaţi şi oameni de afaceri.
"Premierul îşi va rosti discursul despre Uniunea Europeană miercuri, în cursul dimineţii, în centrul Londrei", a declarat luni purtătorul de cuvânt, afirmând că "miercuri este data care se potriveşte cel mai bine cu programul premierului".
"El îşi va susţine discursul şi ulterior va răspunde la întrebările deputaţilor în mod obişnuit", a adăugat el.
Acest discurs-cheie, amânat de mai multe ori încă din vară, a fost amânat încă o dată de David Cameron în urma luării de ostatici de către un comando islamist la un complex de exploatare a gazelor din In Amenas, care a determinat intervenţia armatei algeriene. Printre victimele luării de ostatici se numără şi trei britanici, în timp ce despre alţi trei se crede că au murit, de asemenea.
În extrase din discursul său, ce urma să fie rostit vineri, şi care au fost date publicităţii săptămâna trecută de către serviciile sale, David Cameron considera că există trei provocări pentru UE: criza zonei euro, lipsa de competitivitate în faţa concurenţei ţărilor emergente şi prăpastia dintre UE şi cetăţenii săi.
În lipsa unei reforme, Marea Britanie ar putea să se îndrepte spre ieşirea din Uniunea Europeană, avertizează oficialul conservator.
"Nu vreau ca aşa ceva să se întâmple. Vreau ca Uniunea Europeană să fie un succes şi vreau o relaţie între Marea Britanie şi UE care să ne menţină în interior", ar urma să afirme David Ca