Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"În puşcărie, Cătălin Botezatu plângea pe piesa "Unbreak my heart" şi mă întreba 'Miroane, oare când scăpăm de aici?'"!

Publicat in Cancan, marți 22 ianuarie 2013 ·

Miron Cozma a fost colegul de celulă al lui Cătălin Botezatu şi a povestit cum l-a protejat pe designer de cămătarii care puseseră preţ pe capul lui. Fostul lider al minerilor susţine că l-a salvat şi nu a acceptat să i se întâmple ceva rău.

 

Miron Cozma a povestit că designerul Cătălin Botezatu trecea printr-o perioadă foarte grea atunci când l-a cunoscut în închisoare. Acesta a ţinut morţiş să stea cu el în celulă fiindcă ştia că viaţa îi este în pericol.

"Cătălin Botezatu trecea printr o perioada foarte grea şi ar trebui să-şi amintească cine l-a apărat. Avea datorii la cămătari şi a fugit din ţară. A fost adus la puşcărie şi avea un preţ asupra capului lui. Am stat chiar cu cel care voia să-l omoare. A cerut protecţie şi atunci l-am cunoscut prima oară. A auzit că sunt acolo şi a ţinut morţiş să stea cu mine. Apoi a plecat de acolo, dar nu-şi mai aduce aminte cum îmi zicea "Miroane, oare când mai scăpăm de aici?". Asculta Un-break my heart, piesa lui Tony Braxton şi plângea. A vrut să se sinucidă, e un artist. Ştiu cum e sufletul unui artist, am unul în familia mea. Soţia mea e artistă şi mie îmi mai scapă o înjurătură şi uit că ea se supără", a spus Miron, într-un interviu acordat emisiunii Răi Da Buni.

"Şi Fane Spoitorul a stat cu mine în celulă. Eu am ajuns să fac lege în puşcărie. Acolo în puşcărie, trebuie să demonstrezi nişte lucruri. Am făcut şi un cenaclu, la care au participat mai mulţi scriitori de la Uniunea Scriitorilor", a mai spus acesta.

Miron şi-a amintit că înainte să "facă legea" în puşcărie a trăit în condiţii, într-o celulă în care nu avea apă, WC şi nici măcar saltea.

"Am fost băgat într-o celulă în care erau bureţi spongioşi pe pereţi. Au încercat să mă ducă din rău în mai rău. Era şi un colonel care mă ameninţa. În acea cameră, nu aveam apă, WC, nu aveam saltea. Eram ţinut în

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dominic Fritz afirmă că susține al doilea pachet de reforme anunțat de Ilie Bolojan: „Sunt măsuri de bun simț”

Mediafax acum 9 ore
Printr-o postare pe rețelele de socializare Dominic Fritz, președintele USR a anunțat „susținem fără să clipim reformele anunțate ca parte a pachetului 2 de măsuri ale Guvernului”. Printre măsurile enumerate se numără eliminarea pensiilor speciale,

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 6 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 9 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

PNL își alege sâmbătă noua echipă de conducere, într-un Congres extraordinar

Gandul acum 10 ore
Partidul Național Liberal organizează sâmbătă, 12 iulie, Congresul Extraordinar al partidului, pentru alegerea noii echipe de conducere a formațiunii politice. Evenimentul va aduna 1.200 de delegați din toată țara și va avea loc la Palatul Parlament

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 8 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Unități închise și amenzi de sute de mii de lei pe litoral, în urma unor controale ale ANPC

HotNews acum 8 ore
ANPC a verificat vineri 60 de unităţi de pe litoral şi a dat amenzi de peste 320.000 de lei. Patru unităţi din Costinești, Mangalia, Vama Veche și Mamaia Nord au fost închise, scrie News.ro. Controalele au avut loc în mai multe staţiuni de pe litora

Premierul Ilie Bolojan - „Avem o pensionare prea rapidă a magistraților! Se pensionează în general la 48 de ani“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a susținut o conferinţă de presă la Palatul Victoria în care a prezentat noile măsuri fiscale din al doilea pachet. În cadrul conferinței a menționat că în acest pachet de priorități cu unul din jaloanele care trebuie să fie a

Venus Williams revine în circuitul profesionist de tenis la 45 de ani

Mediafax acum 7 ore
Revenirea are loc după ce a primit o invitație pentru a participa la turneul WTA 500 de la Washington, care se va desfășura în perioada 19-27 iulie, notează AFP. Jucătoarea americană nu a mai participat la un turneu oficial din martie 2024 și figure

Noul director FBI impune testul cu detectorul de minciuni pentru a verifica loialitatea angajaților

Adevarul acum 10 ore
Loialitatea față de Constituție a fost înlocuită cu fidelitatea față de conducere, acuză foști agenți. Angajații FBI sunt interogați dacă l-au criticat pe Kash Patel, susținător al lui Trump.

Vremea

București
acum

17°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

18°
sâm.

18°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°