Scriitorul botoşănean Dan Lungu a fost numit director al Muzeului Literaturii Române Iaşi, după ce a promovat cu 9,65 concursul organizat în acest sens. Dan Lungu a semnat un contract pe cinci ani, începând cu 1 februarie. Scriitorul se află în topul celor mai traduşi autori autohtoni în străinătate, după Mircea Cărtărescu, şi va apărea în antologia „Best European Fiction 2013”.
Viitorul manager al instituţiei a spus că va organiza expoziţii novatoare în cadrul muzeului, va ţine foarte mult la rezidenţele pentru scriitori şi traducători şi va organiza cursuri de scriere creativă în domeniul prozei, teatrului şi scenariului de film.
Dan Lungu s-a născut în 1969 în Botoşani. Printre volumele publicate de acesta se află „Raiul găinilor”, „Sînt o babă comunistă”, „Cum să uiţi o femeie” sau „Băieţi de gaşcă”.
Muzeul Literaturii Române funcţionează la Iaşi în Casa „Vasile Pogor” şi are ca obiect literatura română modernă şi contemporană, dar cu precădere perioada marilor clasici, a societăţii literare „Junimea”.