La o săptămână de la izbucnirea scandalului privind legalitatea concursului organizat de ICR pentru ocuparea unor posturi de directori adjuncți și referenți, Andrei Marga face turul televiziunilor. Pentru omul care-l urmărește cu pixul pe hârtie, prestația noului director ICR este impardonabilă, contradictorie și, mai grav, pe lângă lege.

La una dintre recentele sale prezențe pe mi­cul ecran, în emisiunea Km 0 de la Digi TV, d-l Marga preciza cu emfază că: „prin le­ge, cel care propune ocuparea posturilor de director, director-ad­junct și referent în ICR din stră­i­nătate este directorul ICR“. Din păcate pentru An­drei Marga, potrivit art. 18 alin. (3) din Legea nr. 356din 11 iulie 2003 privind în­fi­in­ţa­rea, organizarea şi func­ţio­narea ICR, doar directorii și di­rectorii adjuncți se nu­mesc. Referenții nu intră în această categorie. Lor li se aplică art. 23 alin. (1), unde se precizează expres obligativitatea unui concurs sau exa­men, care trebuie să se desfășoare în con­dițiile legii. Revenind la directori și di­rectori adjuncți, numirea acestora se face prin ordin comun de către Ministerul Afa­cerilor Externe, Ministerul Culturii și pre­ședintele ICR, a cărui singură atribuție e­s­te aceea de a propune persoane pentru func­țiile respective. Fapul că d-l Marga în­țe­le­ge că tot personalul ICR este propus de el, ca director ICR, este o încălcare flagrantă a legii și ridică serioase întrebări în le­gă­tură cu capacitatea domniei sale de a apli­ca legea corect, atâta vreme cât își per­mi­te interpretări inexacte, incorecte și dena­turate acolo unde legea este precisă, clară și inechivocă.

Plecând de la această interpretare greșită a legii, este de înțeles res­tul enormităților pe care le spu­ne și, din păcate, le și pune în practică. „Nu era obligatoriu să facem concurs“, a continuat d-l Marga, în deschiderea emisiunii citate. Ba da, con­cursul