Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Taxele pentru concesionarea unui loc de veci, nemodificate din 2008

Publicat in Impact in Gorj, miercuri 23 ianuarie 2013 ·

Cimitirul Municipal din Târgu-Jiu se extinde. Cel puţin 400 de locuri de veci vor fi create în această primăvară când lucrările de amenajare a spaţiilor vor fi demarate. În Cimitirul vechi în prezent îşi găsesc odihna peste 12.000 de decedaţi. Taxele pentru concesionarea unui loc de veci nu au fost majorate din anul 2008.

Cimitirul Municipal Târgu-Jiu va fi extins în acest an. Acest lucru a fost decis după ce actualul cimitir este aproape neîncăpător. Foarte puţine locuri de veci mai sunt disponibile, motiv pentru care conducerea oraşului a găsit o soluţie de mărire a suprafeţei pe care să fie aşezate morminte noi. „Avem în vedere o extindere a cimitirului, iar lucrările vor începe imediat ce vremea ne va permite. Vom crea alte locuri de veci pentru a nu exista situaţia de a rămâne fără locuri pentru cei care vor dori să concesioneze la noi în cimitir. Deocamdată nu se pune problema lipsei de locuri în cimitir, dar sperăm să nu aibă nimeni nevoie de ele”, a declarat Ramona Evulescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu-Jiu. La cimitir lucrările vor începe în primăvara acestui an, de nivelare a noului lot care va pune la dispoziţie cel puţin 400 de locuri de veci. Taxele pentru obţinerea unui loc de veci au rămas la acelaşi nivel din anul 2008, ba mai mult de cât atât, în anul 2011, dările au scăzut. Cimitirul se întinde pe o suprafaţă de 10 hectare şi cuprinde 600 de plaţuri în care se află aproximativ 12.000 de morminte. Vom extinde cimitirul la poarta trei unde vor fi create 400 de locuri de veci, iar lucrările vor începe în această primăvară. Prima etapă cu amenajarea terenului se află deja în desfăşurare. Ultima majorare a taxelor a fost aprobată în anul 2008, iar de atunci nu s-au majorat. În anul 2011 a avut loc o diminuare a taxelor, care se menţin şi în 2013”, a declarat Ana Tihoi, administrator Cimitir Municipal Târgu-Jiu. Taxa pentru concesiona

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum o ora
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Bărbat agresiv, care ameninţa trecătorii cu un cuţit şi cu o şurubelniţă, în Râmnicu Vâlcea, dezarmat de către jandarmi

News.ro acum o ora
Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea au intervenit, vineri, pentru dezarmarea unui bărbat agresiv care îi ameninţa pe trecători cu un cuţit şi cu o şurubelniţă. Bărbatul a fost dus la spital, pentru a fi evaluat din punct

Un incendiu de proporții a mistuit Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului „The Doors"

Adevarul acum o ora
Un incendiu violent a distrus hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors.

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 2 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum 8 ore
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 7 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

"Bătaie de joc pe banii românilor şi o mafie tolerată de Grindeanu". Atac dur al unui fost ministru al Transporturilor la scumpirea biletelor anunțată de Metrorex

Ziare.com acum 5 ore
Scumpirea biletelor anunţată de Metrorex este criticată dur de fostul ministru al Transporturilor, deputatul USR Cătălin Drulă. Acesta spune că decizia șefilor de la metrou este ”o bătaie de joc pe banii tuturor românilor şi o mafie tolerată de Grin

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum 9 ore
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

Casa Albă: Trupele nord-coreene de pe front se confruntă cu pierderi uriaşe

Mediafax acum 5 ore
Forţele nord-coreene care luptă alături de ruşi împotriva ucrainenilor au pierderi uriaşe. Circa o mie de militari au fost ucişi sau răniţi în ultima săptămână în regiunea Kursk din Rusia, a declarat vineri, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

1°/5°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

0°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

-2°
vin.

-2°/5°
sâm.

-1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

-3°
vin.

-2°/5°
sâm.

-3°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°