Până acum, Crin Antonescu şi amicii săi politici din Partidul Naţional Liberal au justificat virajul socialist pe care l-au făcut, reevaluarea în sus a unui fost turnător la Securitate ca Dan Voiculescu, coabitarea senină cu DJ-ul mineriadelor, Ion Iliescu, discursul tot mai anti-european, zelul antireformist şi instaurarea unui stil semi-dictatorial de conducere în interiorul formaţiunii prin beneficiile electorale care ar fi decurs din originala pervertire şi care, astăzi, ar plasa partidul în cea mai bună poziţie de la Revoluţie încoace.

Însă oricât de mult s-ar strădui politrucii care populează vârful PNL să cânte partitura succesului pe notele mai sus prezentate, în final nu vor putea fi la fel de convingători ca realitatea din teren.

Iar realitatea este că, deşi a lăsat liberalismul în pom, sperând în schimb la victorii de poveste, PNL-ul condus de echipa lui Antonescu este astăzi mai vulnerabil ca oricând. Nici paralizia post-electorală a PDL şi, în general, lipsa unui competitor cât de cât viabil pe partea dreaptă a eşicherului politic nu au de ce să-l liniştească pe fostul preşedinte interimar al României; în ceea ce-l priveşte, ieşirea din blocaj va avea un preţ serios.

În acest moment, problemele PNL sunt două: prezenţa la guvernare, în cadrul USL, şi tot mai zbuciumata dinamică internă. Să le luăm pe rând.

În ciuda aparenţelor, în cadrul USL liberalii au fost de la bun început abia vioara a treia. Oricât de mult s-ar împăuna Crin Antonescu cu rezultatele de la alegerile din 2012, a devenit limpede că scorul PNL a fost semnificativ tras în sus de cele două motoare: PSD şi imperiul media al lui Dan Voiculescu. Din acest punct de vedere, lui Antonescu i-ar putea fi recunoscut, eventual, "meritul" de a-şi fi despuiat formaţiunea de orice demnitate pentru a o plasa în braţele celor doi mari plătitori de servicii electorale.

E drep