Corneliu Gârjoabă, fostul director de Resurse Umane de la fostul Complex Energetic Turceni, îl acuză pe actualul şef de la Resurse Umane Ion Răuţ că inventează orice pentru a scăpa de el din unitate. Gârjoabă spune că s-a ales cu plângere penală deoarece în 2007 a pus în aplicare o decizie a instanţei privind acordarea unor drepturi băneşti soţiei sale. Gârjoabă spune că solicitarea de suspendare din funcţie este datată cu 18 ianuarie, dar i s-a greşit numele şi deci nu poate fi pusă în aplicare. Răuţ a scris Gîrjoabă în loc de Gârjoabă, spune acesta.
Corneliu Gârjoabă spune că va contesta decizia de suspendare, dar după ce Ion Răuţ îi va scrie corect numele. Mai mult, acesta spune că este absurd motivul pentru care au decis să-l lase fără leafă. „M-au suspendat. Au depus o plângere penală, dar eu nu am primit nimic acasă, nu m-au chemat la Parchet, nu am fost audiat. Cânt eram director de Resurse Umane, în 2007, soţia mea a câştigat un proces privind modificarea unilaterală a contractului de muncă, atunci tot Răuţ îi dăduse clasa 60, de la 78. A câştigat procesul şi a avut decizie executorie. Totul a fost legal, eu ca director de Resurse Umane nu eram organism de decizie, trebuia semnat de directorul economic şi de directorul general. Mi s-a făcut plângere penală spunând că a făcut verificări Corpul de Control şi că aş fi convins directori să semneze, aş fi forţat lucrurile pentru ca soţia mea să primească banii“, a povestit Gârjoabă. Una peste alta, soţia lui a primit 370 de milioane de lei vechi, însă şi-au dat acceptul şi directorul economic şi directorul general de atunci.
CE Oltenia a invocat articolul 50 din Codul Civil şi pentru că pe numele angajatului există o plângere penală a fost suspendat din data de 18 ianuarie. „Nu mi se pare normal, nu vreau să dau nume pentru că sunt colegii mei, dar sunt persoane, unii directori, care au şi condamn