* cei mai mulţi dintre brăilenii care şi-au depus dosare în 2011 pentru a beneficia de ajutor financiar la achiziţionarea unor mijloace de încălzire alternative încă mai aşteaptă banii de la stat * din 125 de dosare depuse, au fost aprobate doar 23, iar unul a fost respins * celelalte încă stau la rând, pentru a fi verificate de Ministerul Mediului, prin Administraţia Fondului de Mediu
Cei mai mulţi dintre brăilenii care au depus dosare încă din 2011 în programul "Casa Verde" continuă să aştepte să le fie decontate cheltuielile făcute pentru achiziţionarea mijloacelor de încălzire ecologice, gen panouri solare sau centrale termice pe peleţi. În sesiunea 1 iunie - 15 iulie 2011 au fost depuse, în Brăila, 125 de dosare. Până în prezent au fost aprobate de Administraţia Fondului de Mediu Bucureşti doar 23, iar unul a fost respins. Restul de 101 dosare încă aşteaptă să intre la verificări.
Potrivit cifrelor din evidenţa Agenţiei pentru Protecţia Mediului Brăila, din cele 23 de dosare aprobate, majoritatea sunt pentru panouri solare, respectiv 20 de solicitări, restul vizând centrale termice pe peleţi. Dumitru Bâja, purtătorul de cuvânt al APM Brăila, ne-a precizat că, în general, din momentul aprobării dosarului, decontarea se face în circa o lună de zile. Dat fiind faptul că cele 23 de dosare au primit aviz favorabil pe parcursul lunilor noiembrie şi decembrie 2012 este posibil ca o parte din beneficiari să fi primit deja banii de la Administraţia Fondului de Mediu. Condiţia este că, după aprobarea dosarului şi semnarea contractului de finanţare cu termen de valabilitate de un an, costul total al investiţiei, indiferent ce valoare are, trebuie să vizeze strict următoarele cheltuieli: instalaţie, montaj, punere în funcţiune şi verificare. Sumele decontate de Administraţia Fondului de Mediu se ridică la 6.000 lei, pentru instalarea de panouri so