Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Terorismul mediatic al varanului inculpat

Publicat in Revista22, marți 22 ianuarie 2013 ·

Demolarea CSM, dincolo de o strategie bi­ne pusă la punct şi de instigările po­li­tice ale unor Costiniu, Ponta sau Piv­ni­ceru, are loc chiar cu mâna judecătorilor, exact ceea ce a dorit puterea, astfel păs­trându-se aparenţele democratice. Aşa­dar, cum se face că majoritatea adu­nă­rilor judecătoreşti sunt împotriva Oanei Hăineală şi au votat pentru revocarea Ali­nei Ghica şi a lui Cristi Danileţ? Răs­pun­sul este simplu: din cauza linşajului me­diatic la care au fost supuşi aceştia de media deţinute de Voiculescu şi Sorin Roş­ca Stănescu. Antena 3, Jurnalul Na­ţional, site-urile DcNews, Corect News, Ghimpele, dar în special Lumea justiţiei, în spatele cărora se află deputatul li­beralo-securist SRŞ, poartă de ani întregi o campanie de instigare la ură. Cristi Da­nileţ a fost acuzat nu doar că ar fi „pro­pagandist băsist“ corupt, fiind gratulat cu etichete de „nesimţit“, „pământ de flori“ etc., ci şi familia i-a fost târnosită cu sârg de Antene şi site-urile cu pri­cina. Postul lui „Felix“ a mers până acolo încât i-a pus în cârcă acuza de pedofilie, arătând manipulatoriu o po­ză alături de fetiţa sa. Oana Hăineală a fost atacată pe chestie de nume şi de soţ, pusă la stâlpul infamiei pentru că ar fi băgat un „nevinovat la puşcărie“. An­tena 3 a prezentat seri în şir cazul şi „victima“, neţinând cont de dezminţirile acesteia. Despre indezirabilii din CSM s-au scris zeci de articole şi de editorale, iar mai nou Antena 3 şi sateliţii au tre­cut la acuzarea in corpore a magistraţilor de „erori judiciare“. În această logică, Roşca Stănescu i-a vizitat la puşcărie pe Năs­tase şi Vântu şi a început campania „Să scoatem oamenii din închisori“.

Împotriva ANI şi a lui Horia Georgescu s-a purtat o campanie de calomniere fără precedent. Seară de seară, acesta a fost înjurat, ameninţat, acuzat de „hoţie“, „şan­taj“, „alcoolism“, „dependenţă de dro­guri“, făcut „maimu

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 3 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 3 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

Știri Constanța azi Accident aviatic grav pe Aeroportul Tuzla! Parașutist inconștient după aterizare

Ziua Constanta acum 3 ore
Un accident aviatic grav a avut loc astăzi, 12 iulie, la Aeroportul Tuzla, unde un parașutist a fost găsit inconștient după aterizare. La fața locului au fost solicitate o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și un elicopter SMURD Est

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 52 minute
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 2 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 4 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

UPDATE - Donald Trump anunţă tarife vamale de 30% pentru UE, faţă de 10% în prezent: „Am decis să mergem mai departe” / Reacţia Comisiei Europene

News.ro acum 3 ore
Donald Trump a anunţat tarife de 30% la mărfurile din Uniunea Europeană, potrivit Reuters. Bruxelles-ul şi Washingtonul erau în curs de negociere a unui acord comercial pe această temă. Preşedintele SUA a declarat că a „decis să meargă mai departe”.

Ce a răspuns vicepremierul Dragoş Anastasiu, întrebat dacă se simte Elon Musk de România

HotNews acum 6 ore
Dragoş Anastasiu, vicepremierul care se ocupă de reforma administraţiei publice, a declarat sâmbătă că nu se simte „Elon Musk de România”, dar că şi-ar dori să fie la fel de înstărit precum miliardul american. „Mi-ar plăcea să fiu atât de bogat. Nu

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

24°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°