Iubitorii mai vîrstnici ai balonului rotund trebuie că-și amintesc, deși ca prin ceață, de Dumitru Macri, alintat Take, căpitanul Rapidului între 1952 și 1966, încă pe cînd echipa, înainte de 1957, se numea Locomotiva.
Luînd banderola de la Filotti și predînd-o lui Nae Georgescu, Macri a strîns 221 de meciuri în primul eșalon. Fundaș lateral parcă de cauciuc, admirat pentru “foarfecile” executate la capul adversarilor, a evoluat de 10 ori în “națională” și a fost, atenție!, primul fotbalist român nominalizat, în 1961, pentru Balonul de Aur.
Pînă să plece definitiv din țară, pe 17 iulie 1986, “practic, m-au scos în șuturi”, a antrenatla Scornicești “în calitate de băgător de seamă, de consilier” și, vreme de 10 luni, în Giulești, “de unde m-au alungat cîțiva vînzători, pe care n-o să-i onorez prin a le pomeni numele!”. Ulterior, a lucrat în Algeria, inclusiv la echipa reprezentativă.
Auzisem că Macri, născut pe 28 aprilie 1931 la București din părinți de origine elenă, a emigrat în Grecia și ar trăi la Atena. Eram prost informat. De Anul Nou, mi-a trimis o felicitare fără adresă, dar cu un număr de
telefon, surpriză, de Franța!
La care l-am sunat să-i mulțumesc, prilej cu care am aflat că de cînd i s-au prăpădit soția și sora, Nea Take (“să scrii grecește, cu k, nu cu ch!”)locuiește mai mult la Paris, în familia fiului său Mihai, de profesie arhitect.
I-a rămas la Volos, nu la Atena, o garsonieră la care ajunge rar și numai ca să-și plătească angaralele. La 82 de ani, nu se plînge de pensie, care “e bunicică”. Cîți lei?, cer amănunte și se înfierbîntă. “Ce lei, am pensie de la greci, nu de la români, pe-aia am refuzat-o?!”.
Ridică tonul: “M-am supărat pe comuniști în 1986 și nu mi-a trecut, de-aia nici nu m-am mai întors acasă de vreo 15 ani! M-au dat afară din Ministerul Transporturilor și apoi din țară pentru că aveam rude în
