O asistentă medicală din Piteşti a fost reţinută miercuri de procurorii DNA, după ce a primit peste 26.000 de lei şi 5.000 de euro de la mai multe persoane cărora le-a promis intervenţii la medici, pentru ca acestea să se pensioneze pe caz de boală, sau la funcţionari publici, pentru a se angaja.
Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Ancuţa Marilena Avram, asistent medical la Biroul de Medicina Muncii Piteşti, este cercetată pentru trafic de influenţă.
Anchetatorii arată că în perioada 2010 - 2011, Avram a pretins şi primit de la mai multe persoane denunţătoare 22.000 de lei, lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra unor medici pe care îi poate determina să pensioneze pe motive medicale persoanele denunţătoare sau membri ai familiilor acestora.
De asemenea, potrivit DNA, Avram a pretins şi primit de la alte persoane denunţătoare 5.000 de euro şi 4.300 de lei pentru a interveni pe lângă funcţionari publici şi alte persoane cu funcţii de decizie pentru ca denunţătorii sau apropiaţi ai acestora să fie angajaţi în cadrul unor instituţii publice precum IPJ Argeş sau Serviciul de Ambulanţă Argeş sau private, precum o societate comercială sau o unitate bancară.
Asistenta medicală va fi prezentată Tribunalului Argeş, cu propunere de arestare preventivă.
O asistentă medicală din Piteşti a fost reţinută miercuri de procurorii DNA, după ce a primit peste 26.000 de lei şi 5.000 de euro de la mai multe persoane cărora le-a promis intervenţii la medici, pentru ca acestea să se pensioneze pe caz de boală, sau la funcţionari publici, pentru a se angaja.
Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Ancuţa Marilena Avram, asistent medical la Biroul de Medicina Muncii Piteşti, este cercetată pentru trafic de influenţă.
Anchetatorii arată că în perioada 2010 - 2011, Avram a pretins şi primit de la mai multe persoane de