Peste 1.800 de sălăjeni se află la această dată în concediu de creştere a copilului. Cei mai mulţi dintre părinţii aflaţi în această situaţie au optat să stea acasă cu copilul până ce acesta va împlini 2 ani.
Marinela Cipleu, purtător de cuvânt al Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Sălaj, a declarat că în baza OUG nr. 148/2005, în acest moment se află în plată 150 de beneficiari, din care 109 au ales să stea acasă cu copilul până ce acesta va împlini 2 ani, în timp ce alţi 41 de părinţi care au în întreţinere copii cu handicap vor sta acasă până ce aceştia vor împlini trei ani. În privinţa beneficiarilor de indemnizaţii acordate în baza OUG nr. 111/2010, reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială au declarat că din cei 1.698 de beneficiari, 50 au optat pentru concediul de creştere a copilului până la un an, alţi 1.645 au ales să stea aceasă până ce micuţii lor vor împlini doi ani, iar alţi trei beneficiari, care au în îngrijire copii cu handicap, vor sta acasă până ce micuţii lor vor împlini vârsta de trei ani. În ceea ce priveşte sumele pe care părinţii aflaţi în concediu de creştere a copilului le încasează lunar, am fost informaţi că aproape 1.200 dintre beneficiari primesc lunar o indemnizaţie de 600 de lei, 87 dintre părinţi primesc indemnizaţii cuprinse între 601 şi 3.400 de lei, iar alţi 447 de beneficiari încasează lunar o indemnizaţie cuprinsă între 600 şi 1.200 de lei. Tot în această lună, trei beneficiari, care au în întreţinere copii cu handicap, urmează să încaseze de la stat o indemnizaţie de peste 600 de lei.
Peste 1.800 de sălăjeni se află la această dată în concediu de creştere a copilului. Cei mai mulţi dintre părinţii aflaţi în această situaţie au optat să stea acasă cu copilul până ce acesta va împlini 2 ani.
Marinela Cipleu, purtător de cuvânt al Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi In