Franţa şi Germania aniversează, la Berlin, cu fast şi cu solemnitate, trecerea a 50 de ani de la semnarea Tratatului de la Elysée, pe 22 ianuarie 1963, cînd au fost puse de fapt bazele reconcilierii franco-germane după al doilea război mondial. Construcţia europeană a devenit apoi posibilă pornind de la acest parteneriat între Paris şi Berlin, între clasa politică franceză şi cea germană, precum şi între cele două popoare.
Să începem cu o incursiune istorică amintind că în urmă cu 50 de ani cei care au fost protagoniştii acestei iniţiative istorice se numeau Charles de Gaulle şi Konrad Adenauer. Cei doi aveau în comun cel puţin două lucruri: convingerea că regulile de convieţuire în Europa trebuiau radical schimbate şi... faptul că erau amîndoi catolici practicanţi.
Apropierea dintre cei doi oameni s-a făcut treptat, începînd din 1958. Cancelarul german Konrad Adenauer a fost de altfel singurul şef de stat străin pe care generalul De Gaulle l-a invitat chiar la el acasă, mai precis la reşedinţa pe care generalul devenit preşedinte al Franţei o avea la Colombey-les-deux-Eglises, în regiunea Champagne. Un întreg simbol se ascunde în spatele acestui gest, fondator şi el al unei dorinţe de apropiere franco-germană solidă şi durabilă.
La ora la care era semnat Tratatul, în incinta Palatului Elysée de la Paris, preşedintele De Gaulle a rostit, în stilul său solemn, cîteva fraze rămase celebre.
“Nu există un singur om în lume care să nu-şi dea seama de importanţa capitală a acestui act. Si nu numai pentru că el întoarce pagina după o atît de lungă şi sîngeroasă istorie de luptă şi înfruntare, dar şi pentru că el deschide larg porţile unui nou viitor.”
Cuvinte pronunţate deci de Generalul De Gaulle, şi aprobate imediat de cancelarul german Konrad Adenauer. Iată ce a spus el atunci.
“Domnule preşedinte, aţi exprimat senimentele tuturo
