Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Loteria daunelor în instanţele ieşene. Un pășcănean a stat doi ani de zile după gratii fără să fie vinovat

Publicat in News Pascani, marți 22 ianuarie 2013 ·

Care este valoarea vieţii unui om? Spre deosebire de credinţele proprii ale unor magistraţi, şi judecătorii sunt oameni. Judecătorii ieşeni nu fac excepţie de la această regulă. Astfel, aceştia sunt supuşi greşelii, la fel ca oricare alt om. Numai că, în cazul magistraţilor, erorile sunt la fel de vizibile şi au un impact similar cu greşelile doctorilor, de pildă. În urma unor erori judiciare, vieţile a mii de oameni sunt afectate în mod negativ. Din acest motiv, anual, magistraţii trebuie să soluţioneze mii de dosare în care se solicită despăgubiri, din diverse motive.

Sume derizorii pentru erori judiciare

De-a lungul ultimilor ani, zeci de ieşeni s-au adresat instanţelor de judecată pentru a repara erorile comise de aceleaşi instituţii. Reclamanţii au solicitat acordarea de despăgubiri pentru că au fost nedreptăţiţi în special în cazul unor procese penale.

Astfel, un ieşean a primit daune morale de râsul curcilor în urma unei erori judiciare. Constantin Corduneanu a stat după gratii vreme de cinci luni şi patru zile, fiind acuzat pe nedrept de comiterea unei tâlhării.

Tribunalul Iaşi a admis în parte acţiunea tânărului, dispunând ca statul român să-i achite despăgubiri în valoare de numai 3.000 de euro pentru suferinţele sale. Constantin Corduneanu, om al străzii, a susţinut că s-a trezit arestat în cazul unei tâlhării doar pentru că nu avea unde locui. Ulterior, spusele acestuia s-au adeverit, el fiind achitat de către judecători. Un caz similar este cel al fostului inginer din Paşcani Traian Costică. Acesta a stat vreme de doi ani în spatele gratiilor fără să fie vinovat, iar Tribunalul Iaşi a decis ca el să primească daune morale de numai 40.000 de lei.

Drama lui Traian Costică a început în urmă cu aproape 16 ani, când a fost arestat, fiind acuzat de vătămare corporală gravă. Apoi, el a fost condamnat la doi ani de închisoare,

Articolul in News Pascani >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre a ieşit din închisoare: „Nu mă mai interesează sub nicio formă viaţa publică”

HotNews acum 2 ore
Radu Mazăre a declarat luni, după ce a ieşit din Penitenciarul Jilava, că nu îl mai interesează viaţa publică „sub nicio formă”, susţine că nu a fost speriat în închisoare, dar pentru el a fost „suficient”. Radu Mazăre la ieșirea din penitenciarFoto

Consilier judeţean din Arad, rănit după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii / Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară

News.ro acum 23 minute
Un consilier judeţean din Arad a fost rănit, luni, pe DN 79 A, după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii. Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară. ”La data de 27 mai a.c., în jurul orei 18.00, poliţi

Un adolescent din Braşov şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile destinate adulţilor / El a fost prins de către jandarmi

News.ro acum 17 minute
Un adolescent din municipiul Braşov a intrat în atenţia autorităţilor, fiind suspectat că şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile din Centrul Civic din municipiu, destinate adulţilor. El a fost prins de către jandarmi

Ministerul Finanţelor: Deficitul bugetar a crescut la 3,24% din PIB în primele patru luni ale anului, adică la 57,29 miliarde lei, dublu faţă de perioada similară a anului trecut

News.ro acum 3 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 57,29 miliarde lei, respectiv 3,24% din PIB, faţă de deficitul de 27,35 miliarde lei, respectiv 1,70% din PIB aferent primelor patru luni ale a

România are un nou șef de Stat Major al Forţelor Aeriene. Cine este general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi

Ziare.com acum 4 ore
În cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi a fost învestit, luni, 27 mai, în funcţia de şef al Statului Maj

George Tuță, despre Clotilde Armand: Se laudă în 4 ani de zile cu o GROAPĂ pe care o sapă acuma într-un cartier din nordul Capitalei

Gandul acum 2 ore
George Tuță, candidatul PSD-PNL la primăria sectorului 1, a declarat pentru reporterii Gândul.ro că actualul primar al sectorului 1, Clotilde Armand, nu a reușit să sape nici măcar o groapă pentru a construi o școală în sector, în condițiile în care

Marius Tucă Show începe marți, 28 mai, de la ora 19.30, live pe gândul.ro. Invitat: George Tuță

Gandul acum 12 minute
Invitatul zilei este George Tuță, politician. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale din lume va obţine un nou mandat în România

Adevarul acum 2 ore
Cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale din lume, Mugur Isărescu, este pregătit să fie confirmat pentru un nou mandat de cinci ani, parlamentarii urmând să voteze până la finalul lunii viitoare prelungirea acestuia, transmite Bloomberg.

O nouă zi liberă pentru elevi și profesori. De ce și când a fost stabilită

Ziare.com acum 4 ore
Miercuri, 5 iunie, este Ziua Învățătorului 2024. Cu această ocazie, elevii și profesorii au zi liberă, în premieră la nivel național, după marea grevă a profesorilor. Totul se face conform noului contract colectiv de muncă (CCM) la nivel de sector –

Proiect adoptat tacit de Senat Condițiile în care un minor de 17 ani poate conduce un un autovehicul

Ziua Constanta acum o ora
Un minor în vârstă de 17 ani care deţine permis auto categoriile B şi BE poate conduce un autovehicul dacă este asistat de o persoană care are permis de conducere din aceeaşi categorie de minimum 10 ani, cel din urmă fiind răspunzător în solidar cu

Vremea

București
acum

18°
lun.

12°/21°
mar.

13°/22°
mie.

14°/24°
joi

15°/26°
Iasi
acum

17°
lun.

10°/18°
mar.

13°/21°
mie.

14°/22°
joi

13°/25°
Constanta
acum

15°
lun.

12°/17°
mar.

14°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/21°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
joi

12°/18°
Timisoara
acum

17°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°