Primăria Bazna vrea să primească finanţare europeană pentru implementarea proiectului „Drumul fortificaţiilor”, ce ar transforma localitatea într-un “pol turistic al Podişului Mediaşului”. Valoarea estimată a acestuia este de 26.800 de euro, iar implementarea lui s-ar putea face în decurs de un an.
„Prin derularea acestui proiect, notorietatea comunei Bazna va creşte şi se va putea transforma într-un pol turistic al zonei Podişul Mediaşului, regiunea cu cea mai mare concentrare de biserici fortificate din Transilvania. Proiectul „Drumul fortificaţiilor” se înscrie în strategia Consiliului Judeţean de dezvoltare a turismului prin promovarea traseelor turistice tematice şi sperăm ca acest proiect inovator să conducă la o mai bună valorificare şi dezvoltare a zonei, prin creşterea numărului de turişti”, crede preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Ioan Cindrea.
Proiectul va fi implementat în comunele Bazna, Alma, Aţel, Axente Sever, Blăjel, Brateiu, Dîrlos, Hoghilag, Micăsasa, Moşna, Şeica Mică, Târnava şi Valea Viilor, toate localităţile fiind parte din Grupul de Acţiune Locală Podişul Mediaşului.
Atracţiile turistice vor fi prezentate sub forma unor scenarii
Proiectul prevede interconectarea atracţiilor turistice sub o temă umbrelă – fortificaţiile, şi prezentarea acestora sub formă de scenarii de descoperire interactive, pe bază de enigme, prin utilizarea noilor tehnologii. În cadrul proiectului se vor dezvolta cinci scenarii locale şi un scenariu regional. Acestea vor avea grade de dificultate diferite pentru a incita atât adulţii, familiile cu copii, dar şi tinerii să le parcurgă.
Dotări pentru Centrul de Informare Turistică
Prin acest proiect, Centrul de Informare Turistică din Bazna, deschis în anul 2008, va fi dotat cu sisteme de expunere şi cu o bază de date completă şi actualizată.