Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tatăl episcopului vicar PS Ioachim Băcăuanul a plecat în împărăția cerurilor

Publicat in Ziarul de Roman, marți 22 ianuarie 2013 ·

Doi din cei opt copii ai familiei Giosanu au ales viața monahală: episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, PS Ioachim Băcăuanul, și maica Iosefina Giosanu, stareța mănăstirii Văratec.

Clerul și credincioșii Eparhiei Romanului și Bacăului sunt alături de PS Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, la momentul greu al despărțirii de tatăl său, Neculai Giosanu, mutat la cele veșnice luni, 21 ianuarie, în comuna Stănița.

“Născut pe 29 iunie 1925, într-o familie de răzeși,Neculai a fost unul dintre cei zece copii pe care bunul Dumnezeu i-a dăruit acestei de Dumnezeu binecuvântate familii. Crescut și educat în spiritul valorilor neamului românesc, a fost luptător în cel de-al doilea război mondial, purtând cu cinste și demnitate statutul de veteran de război. S-a căsătorit cu Anica, născută Borcea, alt nume de familie însemnat pentru spațiul monahal moldav, grație celor care au ales să-l urmeze pe Hristos pe calea strâmtă a viețuirii în cele mai mari obști mănăstirești din această zonă a țării. Cei doi au fost binecuvântați de Dumnezeu cu opt copii, deveniți fii și fiice vrednice ale Bisericii Ortodoxe. Între aceștia, sub imboldul unei sfinte chemări, doi au ales viața monahală, devenind nume de referință în spațiul culturii și spiritualității ortodoxe românești. Este vorba de Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, și maica Iosefina Giosanu, stareța mănăstirii Văratec, județul Neamț, care prin viața și activitatea lor marchează în mod providențial prezentul Bisericii noastre strămoșești“, precizează un comunicat al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

Corpul neînsuflețit al tatălui PS Ioachim Băcăuanul a fost depus în Biserica “Sfântul Nicolae” din comuna Stănița. Înmormântarea va avea loc joi, 24 ianuarie, orele 11.00, în cimitirul satului Stăni

Articolul in Ziarul de Roman >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Finlanda crede că o navă din flota fantomă a Rusiei a tăiat cablul submarin din Marea Baltică

Mediafax acum o ora
Autorităţile finlandeze au blocat joi o navă care transporta petrol rusesc în Marea Baltică, potrivit Reuters. Finlandezii cred că nava a provocat miercuri întreruperea unui cablu de alimentare cu electricitate care leagă Finlanda şi Estonia şi avar

Un sistem antiaerian rusesc a lovit avionul azer prăbuşit în Kazahstan, anunţă un oficial american

News.ro acum o ora
Primele informaţii despre prăbuşirea în Kazahstan a unui avion de linie aparţinând companiei Azerbaijan Airlines, la bordul căruia se aflau 67 de persoane, indică responsabilitatea unui sistem rus de apărarea antiaeriană, anunţă joi un oficial ameri

UPDATE-Cel puţin trei morţi şi patru răniţi în Norvegia, într-un accident de autobuz

News.ro acum 2 ore
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite joi, într-un accident de autobuz la bordul căruia se aflau 58 de persoane, inclusiv străini din opt ţări, care şi-a terminat cursa într-un lac, în districtul Hadsel, pe coasta de nord-v

Nicuşor Dan a petrecut Crăciunul la Făgăraş: Mi-a amintit de anii fericiţi ai copilăriei când ne strângeam cu mic cu mare şi colindam din casă în casă - FOTO

News.ro acum 3 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a petrecut Crăciunul la Făgăraş, localitatea natală, şi a afirmat că este important ”să păstrăm tradiţiile şi să le ducem mai departe prin copiii noştri”. ”Crăciunul la Făgăraş mi-a amintit de anii fericiţ

Tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu, reţinut pentru conducerea unui vehicul fără a deţine permis / A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba

News.ro acum o ora
Un tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore, fiind acuzat că a condus maşina, deşi nu deţine permis. A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba şi o dată în judeţul Sibiu. ”La dat

Simona Halep a anunțat că nu va participa la Auckland și Australian Open. „Este mai bine să amân startul sezonului“

Ziua Constanta acum 3 ore
Simona Halep a anunțat că, din pricina problemelor medicale, nu va putea participa la două turnee la care primise wild-card, Auckland (30 decembrie 2024 - 5 ianuarie 2025) și Australian Open (12 - 26 ianuarie 2025). Jucătoarea de tenis in Constanța

Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza scurgerii de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră

News.ro acum 3 ore
Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza unei scurgeri de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a anunţat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, transmite Reuters. Tancurile petroliere au fost lovite de o furtună

Copil lovit de un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, pe o stradă din municipiul Bistriţa

News.ro acum 4 ore
Un copil în vârstă de 12 ani a ajuns la spital, joi, după ce a fost lovit de un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, pe o stradă din municipiul Bistriţa. Poliţia face cercetări pentru a stabili împrejurările în care a avut loc accidentul.

Cum a evoluat rata de neperformanţă în 2024? Presiunea creditelor neperformante a continuat să rămână scăzută, rata NPL oscilând în jurul nivelului de 2,5%

Mediafax acum 2 ore
Rata medie a creditelor neperformante (NPL - non-performing loans) în sistemul bancar românesc era la finalul primelor nouă luni din 2024 sub nivelul de 3%, coborând în octombrie la 2,45% din total credite, nivel apropiat de cel din 9 luni/2023, pot

Trump a ales ambasadorul pentru Panama după ce a ameninţat că SUA îşi vor reafirma controlul asupra Canalului VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Kevin Marino Cabrera, comisarul comitatului Miami-Dade, este alesul lui Donald Trump pentru funcția de ambasador în Panama, după ce a ameninţat că America îşi va reafirma controlul asupra Canalului Panama, pe care l-a predat în urmă cu 25 de ani, re

Vremea

București
acum

joi

1°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

1°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
joi

-1°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

2°/6°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

-1°
joi

-1°/6°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°