Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În umbra intereselor, întunericul ţării

Publicat in Jurnalul, marți 22 ianuarie 2013 ·

Numărul românilor care sunt revoltaţi de corupţia din politică pare să fie ignorat sau desconsiderat de politicieni şi partide. „Sistemul” din miezul guvernărilor care a permis şi în fapt a încurajat instalarea intereselor personale şi speciale la cârma administrării averii şi a cheltuirii banilor publici este totodată şi cel care a proclamat permanent că lupta împotriva corupţiei e prioritară. Scopul acestui joc de propagandă nu poate fi altul decât încercarea de a cosmetiza realitatea pentru ca „treaba” să continue netulburată. Forţa „sistemului” e evidentă când îşi plasează oamenii (slujitorii) în posturile ce le asigură accesul nerestricţionat la banii şi averea publică.

Sistemul constituţional de guvernare e democratic dar cel real, care domină administraţiile publice, demolează democraţia. Statul  este spoliat şi neluminat  de către cei, nu puţini, care au dreptul să vorbească în numele lui. Nu mai necesită argumente afirmaţia că un nivel ridicat al corupţiei generează inechitate şi adânceşte inegalitatea. Orice leu acaparat de „sistemul”corupt e un leu luat din taxe şi impozite, care va trebui să fie înlocuit cu un leu şi, mai mult, din noi taxe şi impozite. Se nasc vaste averi care n-au niciun temei în talentul, curajul şi competenţa unei întreprinderi economice. Urmează partea în care  „sistemul”are şi sarcina de a le proteja după ce le-a născut.

Dacă România a reuşit mult prea puţin în creşterea capacităţii competitive de afirmare în lumea globală, a „reuşit” însă să devină o pradă a globalizării financiare şi economice. Am cheltuit puţin şi am atras puţini bani străini pentru producţie naţională şi am vândut, cum s-a văzut, pe prea puţin şi în rele conditii ceea ce aveam, obligându-i pe români să cheltuie mai mult pentru a asigura un mare profit celor ce au cumpărat. Românii au devenit din ce în ce mai mult lucrători şi plătitori şi t

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

TikTok este nefuncţional în SUA. Mesajul afișat utilizatorilor: „Suntem norocoşi că Trump va lucra cu noi la o soluţie”

HotNews acum o ora
TikTok a devenit nefuncţional în SUA, cu câteva ore înainte de intrarea în vigoare a unei noi legi de interzicere a platformei. Utilizatorii americani au văzut pe aplicație un mesaj prin care au fost anunțați că a fost promulgată o lege care interzi

Donald Trump a sosit la Washington, iar festivităţile de învestire au început cu un imitator al lui Elvis şi focuri de artificii - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ales Donald Trump a sosit sâmbătă seara în zona Washingtonului pentru a sărbători revenirea sa la putere, înaintea unei ceremonii de inaugurare care a fost schimbată din cauza temperaturilor scăzute, relatează Reuters. Trump a zburat la

Intrarea în vigoare a armistiţiului din Gaza a fost amânată. Motivul invocat de Netanyahu

HotNews acum 33 minute
Acordul de încetare a focului între Israel şi Hamas, programat să intre în vigoar duminică dimineață, a fost amânat. Premierul Benjamin Netanyahu a transmis că încetarea focului nu va începe până când Hamasul nu va prezent lista ostaticilor care urm

Gabriela Ruse s-a calificat în sferturi la dublu feminin, la Australian Open, după un meci de peste trei ore

News.ro acum 3 ore
Perechea Gabriela Ruse/Marta Kostiuk (România/Ucraina) s-a calificat, duminică, în sferturile de finală ale probei de dublu feminin de la Australian Open, primul grand slam al anului. Gabriela Ruse şi Marta Kostiuk au învins echipa Hanyu Guo/Alexand

Exporturile de produse petroliere ale Rusiei au scăzut cu aproape 10% în 2024, din cauza atacurilor cu drone şi a sancţiunilor occidentale

News.ro acum o ora
Exporturile de produse petroliere pe cale maritimă ale Rusiei au scăzut cu aproape 10% în 2024, după ce atacurile cu drone din Ucraina au avariat rafinării importante, iar creşterea costurilor de finanţare şi interdicţia guvernamentală privind expor

Horoscop pentru duminică, 19 ianuarie 2025. Sănătatea este vulnerabilă pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Sanatatea este vulnerabila, de aceea ingrijeste-te mai mult in aceste weekend. Pe de alta parte, te preocupa treburile de rutina atat cele de la serviciu, cat si cele domestice. Recomandabil este sa nu depui eforturi mari. Duminica te vei sim

Acordul de încetare a focului şi de eliberare a ostaticilor dintre Israel şi Hamas în Fâşia Gaza intră în vigoare duminică dimineaţă

News.ro acum 4 ore
Acordul de încetare a focului şi de eliberare a ostaticilor dintre Israel şi Hamas în Fâşia Gaza urmează să intre în vigoare duminică dimineaţa, ceea ce ar putea pune capăt războiului de 15 luni, relatează AFP. Încetarea focului în trei etape va int

Mii de persoane au protestat la Washington împotriva lui Donald Trump, înainte de inaugurarea sa

HotNews acum o ora
Mii de oameni, majoritatea femei, au ieșit, sâmbătă, pe străzile din Washington DC pentru a participa la un marș împotriva președintelui ales Donald Trump, cu două zile înainte de ceremonia de inaugurare, potrivit BBC. „Marșul Poporului”, cunoscut a

Coreea de Sud: Detenţia preşedintelui a fost prelungită, manifestanţi furioşi au pătruns în tribunal

News.ro acum 10 ore
Justiţia din Coreea de Sud a aprobat prelungirea detenţiei preşedintelui Yoon Suk Yeol, care a fost suspendat din funcţie după ce a fost arestat pentru încercarea nereuşită de a impune legea marţială, ceea ce a stârnit furia susţinătorilor săi, unii

Sărbătoarea religioasă de astăzi, 19 ianuarie 2025, în calendarul ortodox

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a nouăsprezecea pomenirea cuvioşilor noştri părinţi Macarie Egipteanul şi Macarie Alexandrinul. Sfântul Macarie Egipteanul s-a născut şi a crescut pentru viaţa pustnicească. Din fragedă copilărie îndeletnicindu-se cu fapta b

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/8°
lun.

2°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/7°
Iasi
acum

dum.

1°/8°
lun.

2°/11°
mar.

3°/9°
mie.

2°/7°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/9°
lun.

4°/7°
mar.

6°/8°
mie.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

-1°
dum.

-2°/3°
lun.

0°/7°
mar.

2°/6°
mie.

2°/4°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/2°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/6°
mie.

2°/5°