În urmă cu patru ani la mine în bloc a început să adie briza caldă a reabilitării termice. Pensionarii visau cu ochii deschişi la iernile în care nu vor trebui să mai pună nimic peste palton. Preşedintele de bloc prezenta reabilitarea ca pe un succes al administraţiei sale şi cerea un nou mandat. Timp de cîteva săptămîni, familiile tinere şi-au făcut planuri cu banii pe care îi vor economisi de la întreţinere în lunile de iarnă, iar familiile mai în vîrstă, după un pahar de vin, au umblat în curul gol prin faţa repartitorului din dormitor, înţepenit la 0,5.
Din alte sectoare veneau veşti bune: nu se poate reabilitare fără termopane noi. Aşadar, vom avea şi termopane la toate ferestrele. O fi construit Ceauşescu cartierul Ghencea, dar Poteraş l-a reabilitat în ochii locuitorilor săi. În acest timp, facturile creşteau, căci oamenii aşteptau plăcile de polistiren cu înfrigurare. În primăvară, odată ce au înflorit ghioceii, au încolţit şi primele temeri. Se pare că nu e chiar aşa, spuneau vecinii, se pare că trebuie să dăm şi noi nişte bani: un 20, un 30 la sută, aşa auziseră unul şi altul pe la prieteni şi rude din alte cartiere... Însă mai repede puteai să ştergi petele de motorină de pe o rochie de mireasă decît le-ai fi şters lor zîmbetele de pe buze. Nu-i nimic, dăm bani dacă e nevoie.
Ideea e că anii au trecut şi de atunci, din 2008, am tot dat bani la şeful de scară în fiecare lună pentru acel avans necesar anvelopării blocului nostru. Cum suma nu era totuşi foarte mare şi se camufla foarte bine pe factura de întreţinere, mulţi locatari şi-au amintit de ea abia cînd criza mondială a ajuns şi la scara noastră.
Cu greu îl va putea scoate cineva pe Poteraş din inimile locuitorilor sectorului 6, dar şi mai greu ar fi fost să-l scoată din mîinile lor atunci cînd a început şi el înveloparea blocurilor. Pentru că lucrul s-a făcut fără nici o noim
