Canalul cu nuferi, drumul prafuit si poteca nisipoasa leaga Sulina de inima Padurii Letea. In plina vara, cand apele Dunarii sunt retrase sub arsita, se observa cel mai bine cum spinarile de nisip se ridica intre fasiile de padure ale rezervatiei. Turistii vin atunci in numar mare, ca sa vada lianele incolacite pe trunchiurile copacilor ori caii salbatici, insa un alt spectacol se desfasoara deasupra lor si ii vrajeste: zborul stolurilor de pelicani, amintind tuturor de imparatia apelor din Delta.

Din Sulina, excursia la Padurea Letea incepe dis-de-dimineata, cand ratele salbatice inca dorm in cuiburile dintre trestii, netulburate de barci. Ne strangem multi, iar ghidul se bucura. Are cui sa povesteasca despre Dunare si Delta. Pornind de pe cheiul central, barca cu motor, lasata mult in apa sub greutatea noastra, traverseaza mijlocul Canalului Sulina, iese din oras si intra in dreapta pe un canal ingust, paralel cu tarmul indepartat al Marii Negre. Am intrat in stufaris si mergem incet. Doar cate un starc cenusiu ori cate o dumbraveanca stau de veghe prin imprejurimi. Trecem pe langa o gospodarie ascunsa in spatele unui gard, apoi pe langa o barca ratacita intre trestii. Dupa trei sferturi de ceas, oprim si coboram pe mal, langa un drum pietruit. Suntem in Cardon, un sat cu putine gospodarii, la care se ajunge cu masina de la Sulina. Casele, ca oriunde in Delta, sunt rasfirate pe pamantul nisipos, in spatele gardurilor din lemn si stuf, pazind linistea dintre canalele de apa. Cu o masina ca de safari, ne continuam drumul de cativa kilometri spre localitatea C.A.Rosetti, taind o intindere cu ierburi uscate, prafuita si numita de ghid “izlaz comunal”. Doar tufisurile tepoase si pasarile tin piept vantului ce ridica mici vartejuri de colb. Printre case insa, nisipurile se impaca bine cu porumbul, vita de vie si firele de flori proaspete. O pauza de 20 de minu