Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prefectura recomandă crescătorilor de animale din Alba care ar avea de restituit subvenţiile să nu se îngrijoreze deocamdată

Publicat in Alba24, marți 22 ianuarie 2013 ·

Prefectul de Alba, Gheorghe Feneşer, recomandă agricultorilor din Alba cărora li s-a cerut să returneze subvenţiile primite să nu se îngrijoreze deocamdată. Subvenţiile pentru creşterea animalelor de care au beneficiat aproximativ 600 de agricultori din judeţul Alba au fost solicitate spre returnare în urma unui control al Curţii de Conturi, care a verificat dosarele din anii 2009 şi 2010, precizează reprezentanţii Prefecturii. Procesul între APIA şi Curtea de Conturi se va rejudeca la Tribunalul Alba.

Într-un comunicat de presă, reprezentanţii Instituţiei Prefectului Alba precizează că despre necesitatea returnării de către beneficiari a sumelor astfel primite s-a discutat încă din vara anului trecut, situaţia fiind generată de faptul că agricultorii aveau datorii la buget, deşi din declaraţia pe propria răspundere nu reieşea acest lucru.

Întrucât procesul dintre APIA Alba şi Curtea de Conturi va fi rejudecat la Tribunalul Alba, Instituţia Prefectului – Judeţul Alba le recomandă crescătorilor de animale în cauză să nu se îngrijoreze deocamdată: „Dorim să-i ajutăm pe toţi cei care au probleme şi, până la o nouă hotărâre a instanţei, crescătorii de animale nu vor fi obligaţi să returneze subvenţiile pe care le-au primit, aşa că îi asigur încă o dată că pentru moment pot sta liniştiţi. Sunt convins de buna credinţă a acestor oameni, care s-au trezit într-o situaţie neplăcută, ce trebuia evitată din start prin solicitarea unui certificat fiscal în locul declaraţiei pe propria răspundere”, a declarat prefectul Gheorghe Feneşer.

Instituţia Prefectului Judeţul Alba urmăreşte cu atenţie evoluţia cazului subvenţiilor pentru animale, considerate a fi fost primite în mod ilegal în urma sesizării neconformităţilor dintre declaraţiile pe propria răspundere şi situaţia concretă a datoriilor la buget. „Crescătorii de animale trebuie să ştie că nu sunt sin

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 6 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 6 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 4 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 13 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 12 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 11 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°