Tribunalul Comercial a respins, pentru a treia oară, cererea de intrare în insolvenţă a combinatului Someş SA Dej. Datoriile fabricii de celuloză şi hârtie depăşesc suma de 100 de milioane de lei.
Conducerea Someş SA a mai formulat două cereri de declanşare a procedurii insolvenţei, una în 7 decembrie şi alta în 17 decembrie 2012. Ambele solicitări au fost respinse de Tribunalul Comercial, motivul fiind lipsa unei hotărâri a Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) prin care societatea să facă dovada că decizia de cerere a intrării în insolvenţă a fost luată de comun acord.
„Fiind o societate comercială pe acţiuni, intenţia debitoarei de a fi supusă procedurii insolvenţei (având în vedere consecinţele unei nereuşite a reorganizării societăţii comerciale) nu poate fi luată la nivel societar decât printr-o hotărâre a adunării generale a acţionarilor, nefiind vorba despre o operaţiune necesară pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societăţii ce cade în competenţa administratorului/consiliului de administraţie", se arată în motivarea Tribunalului Comercial Cluj, la respingerea primei cereri.
Cerinţa unei hotărâri AGA vine ca o măsură de siguranţă pentru societate, nefiind vorba de o condiţie stipulată de lege.
A treia cerere a conducerii combinatului din Dej a fost înregistrată la Tribunalul Comercial în 16 ianuarie 2013, fiind respinsă la începutul acetsei săptămâni.
SC Someş SA are ca acţionar majoritar o altă societate controlată de omul de afaceri Ştefan Vuza, SC A1 Impex SRL Cluj-Napoca, ce deţine 62,6% din acţiunile combinatului de hârtie şi celuloză din Dej.
Peste 24% din acţiuni sunte deţinute de alte persoane, iar restul de 13,1% sunt ale SIF Banat Crişana SA.