Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Luceafărul Felix a intrat în cantonament

Publicat in Crisana, miercuri 23 ianuarie 2013 ·

Echipa de liga secundă Luceafărul Felix a început ieri o nouă etapă în programul de pregătire pentru retur. De ieri, "luceferii" efectuează un stagiu centralizat la Complexul Perla din Băile 1 Mai. Până în 2 februarie, jucătorii susţin zilnic două antrenamente în care vor îmbina pregătirea fizică, inclusiv la sala de forţă, cu cea tehnico-tactică.

În programul de cantonament au intrat 23 de jucători. Printre aceştia nu se regăsescConstantin Roşu şi Leo Jurca, care au unele probleme medicale, dar şi Neluţ Roşu, care a primit acceptul clubului să-şi caute echipă. "Ne dorim să ne pregătim cât mai bine şi să fim feriţi de accidentări. Urmează o perioadă mai dificilă a pregătirii şi sper ca băieţii să fie cât mai receptivi la ce avem de făcut. Avem o echipă tânără, în care credem şi care poate să obţină rezultatele dorite pentru îndeplinirea obiectivului. Încercăm să lucrăm cât mai profesionist, având în vedere că am lângă mine doi colaboratori precum Cornel Blejan, un profesionist sută la sută în ceea ce priveşte pregătirea fizică, şi pe Marius Popa, care nu mai are nevoie de nicio prezentare când vine vorba de antrenarea portarilor", ne-a declarat Florin Farcaş. Au făcut deplasarea în staţiunea de lângă Oradea portarii Alin Sălăjan, Dumitru Paul, Teodor Deac şi jucătorii de câmp Cosmin Letan, Adam Achim, George Bogdan, Bogdan Mintaş, Istvan Svarczkopf, Cristian Cura, Ovidiu Ghilea, Bogdan Lăscan, Dumitru Muntean, George Cornea, Andrei Haş, Cristian Jurca, Gheorghe Popescu, Florin Neaga, Zeno Bundea, Sebastian Ianc, Ionuţ Cervinschi, Ionuţ Pantea, Bogdan Vlad şi Sergiu Pop. După încheierea cantonamentului Luceafărul va disputa şi meciuri amicale. Primul este programat în 6 februarie cu Crişul Sântandrei, ocupanta locului locului 3 în Liga a IV-a. Vor urma alte jocuri de verificare cu adversari din ligile a II-a şi a III-a, FC Termal Gyula, ACS Poli Timişoara, C

Articolul in Crisana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România și Olanda extind colaborarea la Centrul F-16 de la Fetești. Ce a anunțat ministrul Apărării

Ziare.com acum 46 minute
Miniştrii Apărării din România şi Olanda, Angel Tîlvăr şi Ruben Brekelmans, au semnat, la Haga, o scrisoare de intenţie care prevede extinderea colaborării în cadrul Centrului de instruire F-16 din România. Centrul de instruire F-16 este în incinta

Argeş: Percheziţii la persoane cercetate pentru antisemitism şi instigare publică - VIDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii din Argeş fac, vineri dimineaţă, percheziţii la Piteşti şi la Rucăr, în două dosare care vizează fapte de antisemitism şi instigare publică. În primul dosar un bărbat de 37 de ani este cercetat sub control judiciar, iar în al doilea este

Record pe piața românească de artă: S-a vândut cel mai scump tablou din ultimii 34 de ani. E semnat de Nicolae Grigorescu

Wall-Street.ro acum o ora
Lucrarea "Ţărăncuţă odihnindu-se" semnată de Nicolae Grigorescu a fost adjudecată la suma de 365.000 de euro, la licitaţia de iarnă organizată de casa Artmark. Potrivit Artmark, vânzarea lucrării la suma de 365.000 de euro reprezintă noul record al

Dan Grecu, legenda gimnasticii româneşti, a încetat din viaţă la 74 de ani

Mediafax acum 3 ore
Dan Grecu, primul campion mondial din istoria gimnasticii româneşti şi un simbol al sportului naţional, s-a stins din viaţă la vârsta de 74 de ani. Fost gimnast, antrenor şi arbitru internaţional, Grecu lasă în urmă o moştenire impresionantă, care a

Republica Moldova: Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Recean a picat. Doar 18 deputaţi au votat în favoarea demiterii executivului

News.ro acum 26 minute
Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Dorin Recean, iniţiată de Blocul Comuniştilor şi Socialiştilor, a picat. Doar 18 deputaţi au votat în favoarea demiterii executivului. Potrivit Newsmaker.md, moţiunea a fost suspusă votului la ora 0

Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion / Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni

HotNews acum 2 ore
În săptămâna dinainte de Crăciun, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei din calendar în toată ţara, însă în ultima săptămână a anului valorile termice se vor situa în jurul celor normale, ușor mai scăzute la munte, anunță

UPDATE - Rusia a lansat un atac masiv cu rachete asupra instalaţiilor energetice din Ucraina. Explozii multiple la Odesa

News.ro acum 35 minute
Rusia a lansat vineri dimineaţă un atac pe scară largă asupra instalaţiilor energetice ale Ucrainei, a anunţat ministrul ucrainean al energiei, Gherman Galuşcenko, citat de Reuters. „Inamicul îşi continuă teroarea. Încă o dată, sectorul energetic di

Fostul selecţioner al Chinei, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru corupţie

News.ro acum o ora
Fostul antrenor al echipei naţionale de fotbal a Chinei, Li Tie, a fost condamnat, vineri, la douăzeci de ani de închisoare, pentru că a dat sau a primit mită pe parcursul mai multor ani pentru a aranja meciuri, a selecta jucători şi chiar pentru a-

Cornel Ilie, mesaj de adio sfâșietor, la moartea lui Nicu Sârghea de la Vunk: ”Te iubesc, mă suni tu când poți”

Cancan acum 3 ore
Nicu Sârghea s-a stins din viață la vârsta de 48 de ani, după ce a suferit un AVC. Toboșarul trupei VUNK a lăsat în urma lui numai durere în sufletele celor dragi. Artistul a fost găsit fără suflare în propria locuință și toată lumea este în stare d

Dosarul lui Horațiu Potra. Tribunalul decide astăzi dacă acceptă cererea de arestare preventivă

Ziua Constanta acum o ora
Horaţiu Potra, consilier local în municipiul Mediaş, cunoscut drept lider al unei grupări de mercenari care a acţionat în Africa, a fost pus sub control judiciar, marţi, în dosarul în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespe

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/8°
lun.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°