Fluturaşul Fluturaşul nu poate fi deranjat cu problemele lumii reale. El zboară din floare în floare, lin ca un norişor purtat de vînt, preocupat de foametea din Africa, textele de la Marea Moartă şi ultimul editorial al lui Andrei Pleşu, pînă cînd ajunge în mijlocul unei străzi cu patru benzi, la 300 de metri de cea mai apropiată trecere de pietoni. Acolo se trezeşte brusc între farurile unei maşini. Nu ştie cum a ajuns acolo, ultima oară cînd a verificat ce face era acasă în pat.

Fîlfîind disperat din aripi, se agită ca o molie turbată în jurul unui bec, încercînd cu disperare să revină pe trotuarul de pe care a plecat. Asta dacă nu sfîrşeşte tragic, ca multe alte albine, furnici zburătoare şi gărgăriţe, în grilajul de la radiator al unui Megan bej. Invincibilul Invincibilul e perfect conştient de ce face. Universul e la picioarele lui şi nu-l poate devia de pe traictoria diagonală pe care o are, nici măcar un bolid de 2 tone cu numere de Argeş. Cu paşi sigur şi apăsaţi, invincibilul nu se fereşte de maşini, maşinile ar trebui să se ferească de el, pentru că maşinile sînt făcute doar din tablă, cauciuc şi plastic, pe cînd el are testicule de titan. Undeva pe la mijlocul traversării se apleacă şi îşi leagă şiretul, apoi, tacticos, îşi aprinde o ţigară, suflă fumul dispreţuitor spre o Dacie papuc care îl claxonează, după care îşi continuă convorbirea la telefon: “Da, mă, era să dau peste o maşină, îl nenoroceam pe fraier”. Usain Bolt Înarmat cu o viteză super-omenească, sprinterul nu aleargă perpendicular pe traictoria maşinilor ci în paralel cu ea, pentru că îşi permite. La un moment dat, după ce reuşeşte lejer să depăşească o maşină, coteşte brusc prin faţa ei apoi accelerează la maxim spre finish. Undeva la mijloc are chiar timp să se întoarcă pe jumătate şi să îi vadă pe ceilalţi pietoni de pe trotuar cum îl aclamează frenetic. Sigur de victorie, o