Relaţia filmului cu mîncarea şi băutura este una veche şi, fără îndoială, savuroasă. L-aş aminti, doar, pe Peter Sellers care, în The Party (1968, regia Blake Edwards), este irezistibil într-un rol (şi într-un film) care a(u) devenit o delicatesă pentru orice cinefil. Şi nu numai...
Fiind invitat la chef, m-am gîndit să aduc nişte... amintiri bine garnisite şi cred că nu am început întîmplător cu titlul de mai sus. Într-un „meniu“ pe care Dilema veche l-a pregătit cu grijă, petrecerile mele favorite, în ultimii ani, sînt cele de la festivalurile de film şi, uneori, „întîlnirile“ de după vreo premieră locală. La fel ca Hrundi V. Bakshi, picat ca musca-n lapte la simandicoasa petrecere hollywood-iană a anilor ’60, şi în mica lume dîmboviţeană care se învîrte în jurul bobinelor de film îşi fac apariţia nelipsiţii „pişcotari“ care, deşi nu atît de simpatici ca personajul amintit, sînt inofensivi, (destul de) retraşi şi foarte vioi în preajma meselor cu farfurii & pahare. Cum-necum, reuşesc să intre. Primii! Filmul e la genericul final, încă...
TIFF. Cluj, început de iunie. Una dintre cele mai aşteptate zile este... seara de joi care, prin tradiţie, înseamnă HBO Party! Pentru cine n-a fost deloc acolo, nu-s prea multe de spus. „Decît“ atît: mergeţi! Toată lumea e prezentă, toată lumea vrea să fie prezentă într-un loc unde abia ai... loc (sic!) să te mişti, unde drumul pînă la bar îţi aminteşte de ruta Bucureşti – Cluj cu C(he)F(e)R(eu), unde fiecare vorbeşte cu oricine, şi de unde pleci cînd soarele începe să-ţi fiarbă vaporii din trupu-ţi îmbibat cu... Îmbibat. Acum şi aici trebuie observat ceva: echipa HBO merită HHH Michellin pentru cele mai reuşite întîlniri (m-am săturat să le zic party, petreceri etc.), indiferent de ocazie şi de spaţiul pe care-l aleg. Hm, nu mai e aşa mult pînă în iunie 2013...
Mă mut (niţel) spre vest şi ajung la Berlin(ale
