Încep cu fotbal, dar numai pentru variaţie, căci voi continua cu tenis. După înfrângerea Barcelonei, cei de la Real Madrid au avut o reacţie incredibilă, au căsăpit echipa Valenciei, una deloc oarecare, în faţa unui public incredul. Într-o repriză de cinci stele madrilenii au înscris cinci goluri, fără a primi vreunul. Măcelul s-a oprit după odihnă, scorul n-a mai luat amploare, dar nici Valencia n-a izbutit golul onorific. S-a dus, deci, posibilitatea de a vedea ambele simboluri ale fotbalului spaniol învinse concomitent, şi cred că trebuie să ne luăm gândul de la aşa ceva în sezonul ăsta. Astăzi, târziu în noapte, vom putea vedea varianta de cupă a meciului Valencia-Real Madrid, gazdele având de recuperat două goluri. Mă bag şi eu în seamă cu un vechi clişeu fotbalistic, cum că nici un meci nu seamănă cu altul, dar adevărul este că meciul de duminică dintre cele două formaţii nici n-ar avea cum să semene cu vreun altul. Totuşi, jucătorii Valenciei sunt de nivelul Ligii Campionilor (vor juca în optimi cu PSG), au şi ei orgoliul lor, nu pot lăsa nepedepsită o asemenea aroganţă, plus că nici publicul nu mai este dispus să tolereze un nou eşec. Un pronostic echilibrat, chiar dacă e vorba despre echilibru instabil, ar fi victorie Valencia, fără calificare. Să vedem.
Printr-o oarecare conjunctură, sfertul dintre Ferrer şi Almagro m-a prins treaz în creierii nopţii şi, cu toate că îmi propusesem să urmăresc câteva game-uri, nu m-am mai putut desprinde de televizor din cauza acestui Almagro. Aşa cum Ferrer e victima preferată a lui Federer, tot aşa Almagro nu ştia ce-i aia victorie la Ferrer. Dar iată-l pe Almagro înverşunat, jucând dur cu reverul său a la Wawrinka şi păstrând intensitatea un set... două... şi în al treilea ajunge să servească pentru meci. Abia atunci se înmoaie şi pierde setul, dar se agaţă de setul patru şi mai serveşte o dată pentru meci, şi a
