Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rîpă e convins că la vară îşi va trece în palmares al doilea titlu de campion: "Reghe, ajută-mă!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 23 ianuarie 2013 · ·

Cornel Rîpă (23 de ani) recunoaşte că nu se află, din punct de vedere fizic, la nivelul noilor lui colegi şi cere sprijinul antrenorului.

- Cornel, cum e primul contact cu Steaua?

- Sînt fericit şi mă simt bine... Mă bucur că s-au rezolvat problemele şi am ajuns în cantonamentul echipei.

- Ai aşteptat mult acest moment?

- Nu am aşteptat mult, domnul Becali mi-a promis că se rezolvă şi aşa a şi fost. Îmi doream să ajung la Steaua, iar dumnealui a fost singurul care m-a sunat.

- Cum au fost negocierile?

- Simple. N-am stat pe gînduri, am semnat imediat.

- MM Stoica spunea că trebuie să-i dovedeşti că s-a înşelat, pentru că el nu te-a dorit!

- Domnul Stoica poate avea dreptate, dar totul va fi în mîinile mele şi totul depinde de mine, de cum mă voi pregăti şi de ceea ce voi arăta pe teren.

"Nu eram stelist, ci gălăţean"

- A fost mai bine că ai venit acum?

- Pentru mine era un pas greşit dacă ajungeam la Steaua abia din vară, fiindcă stăteam degeaba şase luni la echipa a doua a Oţelului. Acum mă simt mult mai confortabil.

- Erai fanul Stelei înainte, aşa cum susţin mulţi jucători cînd ajung aici?

- Nu pot să zic că ţineam de mult cu Steaua. Eu sînt gălăţean şi ţineam cu Oţelul, dar dacă Steaua mi-a oferit această posibilitate, normal că acum sînt stelist şi voi da totul pentru noua mea echipă.

- E o presiune în plus faptul că eşti singur pe postul de fundaş dreapta?

- Nu e o presiune neobişnuită, pentru că fotbalul se joacă în general sub presiune. Ştiam la ce să mă aştept aici, aşa că nu mă interesează acest aspect.

- Reformulez, eşti fericit că nu are cine să-ţi ia locul în echipă?

- Nu am venit aici să mă bucur de răul cuiva! Îi doresc lui Georgievski să revină cît mai repede pe teren! Sîntem toţi o echipă şi ştiu că nu e deloc plăcut să fii accidentat.

- Din punct d

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Nicușor Dan, vizită oficială la Berlin - „România și Germania semnează un Plan Comun de Acțiune pentru consolidarea cooperării bilaterale”

Ziua Constanta acum 23 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a desfășurat astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, a desfășurat astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Fe

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 35 minute
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 2 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 10 minute
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 58 minute
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Primăria Sectorului 1 pierde procesul cu Romprest. Acum, trebuie să plătească 79 de milioane de lei plus penalități

Mediafax acum 30 minute
Instanța a decis joi, definitiv și executoriu, că Primăria Sectorului 1 trebuie să-i plătească operatorului de salubritate Romprest datoriile restante de 79 de milioane de lei, la care se adaugă penalitățile. Consiliul Local al Sectorului 1 trebuie

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 10 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

VIDEO Sorana Cîrstea, în semifinale la UniCredit Iași Open! » Victorie clară sub un vânt puternic: „De la meci la meci văd progrese”

Gazeta Sporturilor acum 42 minute
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) a reușit cel mai bun rezultat al ei în acest an, calificându-se în semifinalele turneului WTA 250 de la Iași. Ea a învins-o cu 6-1, 6-4 pe argentinianca Maria Lourdes Carle (25 de ani, numărul 124 mondial).

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°