Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, în replică la propunerea lui Traian Băsescu de a demisiona simultan cu cei 588 de parlamentari, că e de acord să-şi dea demisia cei care au intrat "fraudulos" în Legislativ, fără să câştige colegiile.
"Sunt de acord să-şi dea demisia toţi parlamentarii care au intrat fraudulos, fără să ia 50% plus unu din voturi. Toţi aceşti oameni să-şi dea demisia, şi atunci Parlamentul ar intra în limitele bunului-simţ şi ale normalităţii", a spus Zgonea, pentru MEDIAFAX.
El a arătat că Parlamentul a fost "umplut" de parlamentarii care au intrat în Legislativ la redistribuire.
"Susţin ca toţi deputaţii care au intrat la a doua sau a treia redistribuire şi care au umplut Parlamentul şi ne-au făcut de ruşine să părăsească Parlamentul, să-şi dea demisia. Să rămână cei care au 50% plus unu din voturi, iar în judeţele în care se face redistribuirea să fie redistribuirea normală ca să se ocupe numărul de mandate care sunt în judeţul respectiv. În rest, acasă!", a spus Zgonea.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că nu are încă o opţiune în privinţa comasării alegerilor prezidenţiale cu cele europarlamentare, însă a spus că el este gata să-şi depună mandatul simultan cu cei 588 de parlamentari, pentru alegeri simultane prezidenţiale şi parlamentare.
Preşedintele Băsescu a susţinut că soluţia o reprezintă "demisia simultană a preşedintelui şi a Parlamentului", după revizuirea Constituţiei, în spiritul referendumului din 2009 privind trecerea la Parlamentul unicameral cu maximum 300 de membri.