Liderul PL a declarat că AIE are două soluţii: „încetarea războiului şi a reglărilor de conturi sau demisia lui Vlad Plahotniuc, a lui Vlad Filat, dar şi a lui Marian Lupu“, pentru că funcţia aparţine liberalilor.
“Accidentul din Pădurea Domnească este depăşit. Păcat că s-a terminat cu moartea lui Sorin Paciu. Păcat că cei care au participat la vânătoare au fost dominaţi de frică şi nu au putut să îndeplinească cerinţele legii. Politicienii au profitat de tragedie pentru a-şi consolida imaginea politică“, a evidenţiat politicianul.
„În loc democraţia să aducă funcţionarea valorilor care ar schimba vieţile oamenilor, la noi timp de 20 de ani au avut loc reglări de conturi. În loc să ne bucurăm că cetăţenii revin la partidele democratice, noi vorbim de Europa, dar distrugem Alianţa, care trebuia să producă această schimbare. Astăzi, aflându-ne în pragul semnării celor trei acorduri importante pentru Moldova, care pot hotărî destinul nostru pentru totdeauna, noi revenim la tragedia de la Pădurea Domnească“, a mai declarat Mihai Ghimpu.
Mihai Ghimpu a venit şi cu două propuneri pentru colegii din AIE. „Ştiam că va veni ziua în care va fi nou război. În loc să ne ocupăm de problemele-cheie, noi nu ştim care e mai mare: un Vlăduţ sau al doilea Vlăduţ. Noi suntem reprezentativi doar împreună. O să vină Voronin să vă facă şi mai mici (n.r Mihai Ghimpul a demonstrat cât de mici sunt cei doi Vlazi, dar şi AIE-ul). Ori încetează războiul şi reglările de conturi, ori îşi dau demisia şi un Vlad şi altul. Atunci când am creat AIE2 se ştia cine este Plahotniuc şi cine este Filat. Nici Plahotniuc nu e vacă sacră, nici Filat. Noi am fost aleşi să aducem schimbare“, a conchis Mihai Ghimpu.