PPDD i-ar putea cere lui Antonie Solomon, exclus din formaţiune, să plătească aceeaşi sumă pe care partidul o pretinde celor care demisionează, presa relatând că aceasta s-ar ridica la două milioane de euro.
Secretarul general al Partidului Poporului Dan Diaconescu, Liviu Neagu, a spus marţi, în legătură cu excluderea lui Antonie Solomon din formaţiune, că în convenţia încheiată cu partidul există o prevedere potrivit căreia persoana exclusă urmează să plătească aceeaşi sumă ca în cazul demisiei, informează Mediafax.
Neagu a precizat că PPDD urmează să decidă dacă îi va cere lui Solomon această sumă sau nu.
"Este prematur să ne pronunţăm dacă acea clauză va fi activată. Vom avea în vedere şi poziţia ulterioară a domnului Solomon, dacă va vacanta postul de senator. Va fi interesant să urmărim dacă va trece la alt partid", a adăugat Liviu Neagu.
Senatorul Antonie Solomon a fost exclus din PPDD pentru abateri grave de la prevederile Statului partidului.
Neagu a precizat că decizia a fost luată luni seară, de Biroul Naţional de Coordonare al PPDD şi că secretariatul general va comunica hotărârea organizaţiei Dolj, liderului Grupului PPDD din Senat precum şi persoanei în cauză în scris în termen de cinci zile.
Potrivit informaţiilor în presă, parlamentarii PPDD au semnat un acord cu formaţiunea, prin care se angajează să plătească două milioane de euro daune către partidul care i-a promovat şi să-şi piardă locul în legislativ dacă dezertează la o altă formaţiune.
Fostul primar al Craiovei Antonie Solomon, ales pe listele PPDD pentru un post de senator în Colegiul 1 Dolj, a fost exclus din partid, decizia fiind luată marţi, de liderii formaţiunii la nivel central.
Solomon a anunţat că va rămâne independent.
În 2004, Antonie Solomon a fost ales primar al Craiovei din partea