Judecătorul Horaţius Dumbravă a pus în discuţie în Plenul CSM luarea ca prim punct de pe ordinea de zi a solicitării UNJR privind contestaţia faţă de decizia din 4 ianuarie prin care Oana Hăineală a fost aleasă preşedinte, precum şi suspendarea procedurii de alegere a vicepreşedintelui Consiliului.
Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) a solicitat un termen pentru a-i parveni toate documentele solicitate de la Consiliul Superior al Magistraturii, în vederea exprimării unui punct de vedere documentat cu privire la alegerile din 4 ianuarie, soldate cu depunerea candidaturilor judecătorilor Alina Ghica şi Cristi Danileţ la funcţia de vicepreşedinte al CSM.
Ghica şi Danileţ şi-au anunţat miercuri retragerea candidaturilor.
În acest context, membrii CSM urmează să stabilească asupra solicitării UNJR.
Pe ordinea de zi a Plenului CSM figurează alegerea vicepreşedintelui CSM, dar şi un punct de vedere al Direcţiei Legislaţie prin care este respinsă o solicitare a UNJR referitoare la suspiciunile privind votul pentru alegerea preşedintelui CSM.
În şedinţa Plenului CSM ar urma să se ia act de validarea lui Adrian Bordea în funcţia de membru al CSM, ales de judecătorii ICCJ ca reprezentant al lor în acest for, în locul Monei Pivniceru.
Surse din CSM au declarat că cel mai probabil Adrian Bordea îşi va depune candidatura pentru funcţia de vicepreşedinte al Consiliului.
Alina Ghica şi Cristi Danileţ îşi depuseseră candidaturile la funcţia de vicepreşedinte al CSM în 4 ianuarie, după alegerea Oanei Schmidt Hăineală ca preşedinte al Consiliului, ulterior împotriva lor adunările generale ale judecătorilor de la curţile de apel şi judecătorii declanşând proceduri de revocare din CSM.
În 7 ianuarie, Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea a declanşat procedura de revocare din CSM a jud