Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Beneficiarii de Transplant Timişoara susţin înregistrarerea acordului prezumtiv pe cardul de sănătate

Publicat in Ziua de Vest, miercuri 23 ianuarie 2013 ·

Ideea că unui “mort” i-au fost prelevate organele îngrozeşte, în lipsa informării şi educaţiei cetăţeanului despre această practică, devenită banală în ţările civilizate din Uniunea Europeană. Cu toate acestea, la Spitalul Judeţean Timişoara, dacă în anul 2009 s-au înregistrat 3 prelevări de organe, în 2010, din cei 21 de pacienţi declaraţi în moarte cerebrală, în cazul a 15 dintre ei familiile şi-au dat acordul pentru prelevarea unor organe. În 2011 au fost 19 prelevări. Cel mai controversat este faptul că toţi vom fi obligaţi să specificăm pe cardul de sănătate electronic, pe care îl vom primi în 2013, dacă vrem să ne donăm organele sau nu, după moarte. Unii medici susţin că acest lucru va avea efecte negative, fiindcă oamenii se vor feri să dea un verdict. Dimpotrivă, Asociaţia Beneficiarilor de Transplant din Vest Timişoara susţine acordul prezumtiv, în ceea ce priveşte donarea propriilor organe. “Acordul prezumtiv în ceea ce priveşte donarea propriilor organe este un lucru bun, fiindcă atât cât eşti în viaţă, îţi poţi decide tu soarta şi ce vrei să faci cu propriul trup. Nu trebuie să decidă alţii pentru tine”, a declarat Gheorghe Berinde, preşedintele asociaţiei. Cardul Electronic de Asigurări Sociale de Sănătate trebuie să fie distribuit în prima parte a anului 2013, costul acestuia fiind suportat din bugetul Ministerului Sănătăţii, Compania Naţională ”Imprimeria Naţională” coordonând procesul de realizare a suportului din plastic. Documentul va conţine datele de identificare ale posesorului: numele şi prenumele, codul unic de asigurat (format din 20 de caractere şi diferit de CNP), precum şi informaţii medicale despre deţinător. Astfel, cardul va permite atât identificarea calităţii de asigurat - lucru care va certifica utilizarea corectă a fondului de asigurări sociale de sănătate pentru pacientul care s-a prezentat la medic – cât şi accesul medicilor

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 2 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 6 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 32 minute
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum o ora
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 4 ore
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 4 ore
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

Ursula von der Leyen a avut o ”discuţie bună” la telefon cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale, anunţă Comisia Europeană

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen a avut o ”discuţie bună” la telefon, duminică, cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale, anunţă unul dintre purtătorii săi d

UPDATE - Minerii de la minele Vulcan şi Lupeni, evacuaţi, luni după amiază, din cauza unui incendiu izbucnit la termocentrala Paroşeni / Incendiul a fost lichidat - FOTO

News.ro acum 40 minute
Minerii aflaţi luni după amiază în minele Vulcan şi Lupeni au primit dispoziţii de autoevacuare, după ce un incendiu a izbucnit la termocentrala Paroşeni. Primele date arată că focul a cuprins un transformator, pompierii intervenind pentru stingerea

Maistru militar reţinut, apoi arestat la domiciliu de procurorii Parchetului Militar Timişoara pentru punere în circulaţie de bani falşi

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un militar din cadrul UM 01668 Bucureşti a fost reţinut 24 de ore, de procurorii militari din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara pentru punerea în circulaţie de valor

Indemnizațiile membrilor Consiliului de Administrație de la TAROM au fost dublate

HotNews acum o ora
Acţionarii companiei aeriene de stat, printre care și Ministerul Transporturilor, au dat votat favorabil pentru dublarea îndemnizației primite de membrii Consiliului de Administrație TAROM, relatează publicația BoardingPass. Inițial remunerați cu 12

Vremea

București
acum

39°
lun.

22°/39°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

38°
lun.

20°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/24°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
lun.

19°/35°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°