Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liceeni azi, întreprinzători mâine

Publicat in Impact in Gorj, joi 24 ianuarie 2013 ·

Liceenii de la Colegiul Comercial „Virgil Madgearu” se pregătesc să devină promotori şi să aibă propriile afaceri de succes. Cum exerciţiul este mama învăţăturii, elevii de la clasele a XII-a şi-au etalat cunoştinţele prin intermediul unei expoziţii tematice.

Zeci de elevi din clasele a XII-a s-au implicat în expoziţia de vinuri şi în exerciţiul de prezentare al unor firme, organizate în cadrul unui proiect POSDRU. Nu este atât de simplu pe cât pare să faci o prezentare ca la carte. Elevii de la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” au arătat însă cât de utile le sunt cunoştinţele şi aplicaţiile de la şcoală, iar expoziţia a vorbit de la sine. Au venit si aprecierile de la cadrele didactice invitate, mai ales că acţiunea se înscrie întrun proiect important POSDRU. Proiectul face parte dintrun program POSDRU, numit Reţele parteneriale, în care sunt implicate şase licee din ţară-judeţele Alba, Braşov, Dâmboviţa, Gorj şi Bucureşti. Beneficiul major pentru elevii participanţi constă în schimbul de experienţă. „De la prima întâlnire de la Dâmboviţa până la aceasta, cu numărul patru, modul de abordare a problemelor în cadrul firmelor de exerciţiu şi nu numai s-a schimbat. Elevii ai învăţat ce să facă şi cum să facă şi au aplicat la nivelul şcolii. Toate exemplele de bună practică sunt binevenite. Am avut ocazia să ne alegem şi ne-am ales firma de exerciţiu şi ne-am ales o disciplină, analiza pieţei”, a declarat profesorul Luminiţa Fuiorea, directorul adjunct al Colegiul Economic. Produsul ales a fi promovat a fost din domeniul viticol. Elevii participanţi au spus că munca a fost una de echipă, iar eforturile merită pentru că astfel devin mai încrezători în viitorul lor. „Astfel de prezentări îţi dezvoltă încrederea în tine şi gândirea spre ceva mai mare. Îţi dai seama dacă ai ce se cere pentru a face o prezentare. Eu vreau să fac televiziune, iar promovarea mă ajut

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Andrew Tate scapă de măsura arestului la domiciliu

Mediafax acum 2 ore
Andrew Tate scapă de măsura arestului la domiciliu impusă de instanţa din România. Influencerul celebru se confruntă acum doar cu control judiciar, relatează Reuters.

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 2 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Disney, dată în judecată fiindcă ar fi plagiat cele două filme din seria „Vaiana”

Mediafax acum 37 minute
Într-un proces care a fost depus vineri, animatorul Buck Woodall susţine că fosta directoare de dezvoltare al Mandeville Films, Jenny Marchick, i-a încălcat drepturile de autor transmiţând în secret către Disney materiale pe care el le-a produs în m

Amenzi de 60.000 de lei la centrele pentru copii cu dizabilităţi ţinuţi în condiţii insalubre şi hrăniţi cu mâncare expirată. DSP Mureş a suspendat activatea de spălătorie la patru centre şi activitatea de alimentaţie colectivă la trei centre

Libertatea acum o ora
Imaginile greu de privit cu copii cu dizabilități la pământ, ținuți în camere zăvorâte, în condiţii insalubre şi hrăniţi cu mâncare expirată au declanșat un val de controale asupra centrelor din Județul Mureș. DSP Mureș a dat amenzi usturătoare.

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 5 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor. Până şi comuniştii au dedicat aproape doi ani pentru a studia cum să reorganizeze România

News.ro acum 52 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, consideră că reorganizarea administrativ-teritorială „nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor”, fiind un subiect „extrem de serios” care tr

Incendiu la Centrala Cernavodă. În ce situație sunt cele două reactoare nucleare

Ziare.com acum 2 ore
Autorităţile anunţă, marţi, 14 ianuarie, că iese fum de la etajul 1 al unei clădiri administrative din cadrul Centralei nuclearelectrice Cernavodă. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă precizează, însă, că securitatea celor două reactoar

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 3 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Bătrân omorât în bătaie de fiul vitreg/ L-a lovit cu picioarele în abdomen şi cu o tigaie în cap/ Cauza decesului, şoc septic în urma rupturii traumatice de intestin subţire/ Agresorul a fost arestat

News.ro acum 2 ore
Un bătrân de 71 de ani, din Arad, a fost omorât în bătaie de fiul său vitreg, care l-a lovit cu picioarele în abdomen şi cu o tigaie în cap. Vârstnicul a murit în spital, la cinci zile de la incidentul petrecut la mijlocul lunii decembrie a anului t

Kievul revendică „cel mai mai masiv” atac în Rusia de la începutul războiului

G4Media acum 59 minute
Armata ucraineană anunţă marţi ”cel mai masiv” atac de la începutul războiului în urmă cu aproape trei ani, în noaptea de luni spre marţi, cu rachetă împotriva unei fabrici chimice militare în Rusia şi unor instalaţii energetice şi industriale marţi

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-5°/-0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°