Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, miercuri, că a participat la întâlnirea cu şeful statului, Traian Băsescu, alături de premierul Victor Ponta şi preşedintele Senatului, Crin Antonescu, el arătând că discuţia a privit MCV.
Zgonea a arătat că, în urma discuţiei, atât el, cât şi preşedintele Senatului, Crin Antonescu, au promis că vor adopta, în procedură de urgenţă, săptămâna viitoare, proiectul de lege privind degrevarea instanţelor, potrivit recomandării din MCV.
"Da, am participat. Pentru MCV a fost făcută discuţia. Şi eu şi Crin Antonescu am promis că săptămâna viitoare, de urgenţă, vom trece aceast proiect de lege - degrevarea instanţelor - pentru a elimina o recomandare pe care MCV ne-o făcea în ultimul text care a fost trimis către România", a spus Zgonea.
El a mai arătat că modificările aduse la Statutul parlamentarilor au fost făcute tot în concordanţă cu recomandările din MCV.
"Şi modificările care au fost făcute la Statut au fost tot în concordanţă cu aceste recomandări din MCV care criticau Parlamentul pentru dispoziţii neunitare în materia analizei imunităţilor şi a conflictului de interese", a mai spus Zgonea.
Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat că marţi seară a avut o întâlnire cu premierul Victor Ponta şi preşedintele Traian Băsescu la Senat, pe tema MCV, la solicitarea şefului statului, ideea comasării alegerilor, susţinută de USL, fiind evocată de către premier.
"Domnul Băsescu a solicitat o întâlnire cu premierul şi preşedinţii celor două Camere, pe tema MCV. A avut loc aseară această întâlnire la Senat, subiectul acesta a fost, şi anume apropiatul raport pe MCV, măsurile legislative care sunt aferente unui asemenea subiect, contextul în care el se discută, nimic spectaculos, lucruri normale", a declarat Antonescu, miercuri, într-o intervanţie telefonică la Antena 3