Adversara lui CFR Cluj din Liga Europa a luat bătaie cu 2-1 pe terenul lui AS Roma în prima manşă a semifinalelor Cupei Italiei.
Prima repriză a fost una de coşmar pentru apărarea lui Inter, cu Juan Jesus, Rannochia şi Chivu făcuţi şah-mat la câteva faze. Roma s-a dus la 2-0 şi putea să facă 3-0 în două rânduri, dar a fost penalizată de un contratac al lui Inter, finalizat de Palacio. 2-1 pentru AS Roma, rezultat care a fost păstrat şi în repriza a doua.
Inter a jucat mai bine în partea a doua, ratând câteva şanse foarte bune de egalare. Andrea Stramaccioni, antrenorul lui Inter, care a fost mare fan AS Roma în adolescenţă, a schimbat sistemul în apărare în partea a doua, folosind patru fundaşi, iar Roma nu şi-a mai creat mari ocazii. În minutul 84, Chivu a luat un galben pentru un fault la Destro, scăpat pe un atac periculos.
Golurile au fost marcate de : Florenzi 13, Destro 33 / Palacio 43
Returul va avea loc abia pe 19 aprilie. În celălalt meci din semifinale, Juventus şi Lazio au făcut 1-1, returul fiind programat pe Olimpico săptămâna viitoare.
Echipele:
AS Roma: Stekelenburg – Piris, Burdisso, Marquinhos (Castan 15), Balzaretti – Bradley, Tsachidits, Florenzi (Perrotta 77) – Lamela, Destro, Totti (Marquinho 86).
Handanovici – Rannochia, Chivu, Juan Jesus – Obi (Nagatomo 46), Zanetti, Benassi (Gargano 65), Alvaro Pereira (Ricky Alvarez 75) – Guarin, Cambiasso - Palacio