Derbyul Ligii Naţionale feminine de handbal dintre HC Zalău şi Universitatea Jolidon Cluj, disputat vinerea trecută la Sala Sporturilor, s-a lăsat cu suspendări. Cei doi cavaleri ai fluierului care au condus derbyul orgoliilor transilvănene, oltenii Marius Bărcan şi Ştefan Ciurea, au fost suspendaţi de comisia de disciplină timp de două etape.
Etapa cu numărul 13 a fost una cu ghinion atât pentru gruparea de la poalele Merseşului, cât şi pentru cei doi cavaleri ai fluierului care au oficiat în derbyul Ardealului. În urma duelurilor tari din teren în confruntarea dintre HC Zalău şi Universitatea Jolidon Cluj, meci găzduit de Sala Sporturilor din urbea de la poalele Meseşului, două jucătoare ale echipei gazdă au ieşit de pe teren pe braţele colegelor şi riscă să nu fie prezente în teren la jocul din ultima etapă a turului de campionat.
Prima jucătoare care a părăsit accidentată suprafaţa de joc a fost Ana Maria Şomoi. Aceasta a reuşit totuşi să revină în teren pe final de partidă, dar este nevoită să facă şedinţe de recuperare pentru a da randament maxim la antrenamente.
A doua accidentare a fost mult mai gravă şi s-a petrecut în ultimele secunde de joc, în urma unui duel între Alina Czeczi şi Alina Jula. Cea care s-a resimţit serios a fost extrema stângă a grupării zălăuane, care a fost de altfel şi golgetera partidei, cu 12 reuşite. Alina Czeczi a căzut şi a rămas la podea preţ de câteva minute, iar în cele din urmă a părăsit terenul cu ajutorul colegelor. Ulterior, jucătoarea a fost transportată la spital, unde i-a fost aplicat un aparat gipsat pe care numărul 10 al echipei zălăuane este nevoită să-l poarte timp de o săptămână.
Marius Bărcan şi Ştefan Ciurea au fost suspendaţi două etape
Dacă prezenţa pe teren a celor două jucătoare în etapa de miercuri, 30 ianuarie, este incertă şi ele riscă să rateze întâlnirea de la malul Dunăr