> Judeţul Suceava a fost ferit în ultima vreme de astfel de tragedii, dar în Bacău şi Constanţa, de la începutul anului, 7 copii cu vârste între 1 şi 6 ani au pierit intoxicaţi cu fum şi arşi > ISU Suceava vrea să conştientizeze adulţii asupra pericolului la care-i expun pe cei mici, lăsându-i nesupravegheaţi şi încuiaţi în casă
„Nu lăsaţi copii singuri acasă” este avertizarea lansată din nou de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, avertizare făcută încă din luna septembrie 2012, odată cu debutul campaniei desfăşurate de IGSU „F.O.C. – Flăcările Omoară Copii”, proiect derulat cu sprijinul E.ON România.
Din fericire, de la lansarea campaniei şi până în prezent, în judeţul Suceava nu au murit copii în incendii sau intoxicaţi cu fum.
Un accident care s-a terminat cu bine a fost cel din weekendul trecut, când 3 adolescenţi din Dănila au fost salvaţi la timp din emanaţiile de monoxid de carbon ce le cuprinseseră camera, astfel că, după două zile de îngrijiri medicale, ei şi-au revenit complet.
În două localităţi din judeţele Bacău şi Constanţa însă, în primele săptămâni din 2013 s-au petrecut adevărate tragedii în care şi-au pierdut viaţa nu mai puţin de 7 copii cu vârste între 1 şi 6 ani.
Alte nenorociri s-au petrecut în situaţii similare. Copii rămaşi singuri acasă, cu sobele în funcţiune şi care au pierit intoxicaţi, apoi au ars din cauza incendiilor izbucnite de la jarul căzut din sobă…
Impactul pe care cele două cazuri le-au avut asupra opiniei publice a fost dramatic şi, exemplificându-le, ISU Suceava speră ca lista de „Nu”-uri pe care o lansează şi care poate evita producerea unor alte tragedii să fie luată în seamă şi respectată de populaţie. Aşadar…
Supravegherea micuţilor şi educaţia lor antiincendiu sunt primele sfaturi ale ISU Suceava, la care se adaugă principalele reguli de apărare împotriva incend