Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O tragedie la Bărcăneşti

Publicat in Romania Libera, miercuri 23 ianuarie 2013 ·

Cine nu a traversat măcar o dată, urcînd pe DN1, satul Bărcăneşti, nu a ocolit acolo vreun beţiv, nu a lăsat să traverseze un cal, nu a închis fereastra să se apere de mirosul de petrol, nu a citit anunţul cu cahlele de sobă şi nu a căscat gura la măreţele picioare ale noii autostrade, care se înalţă deasupra satului? Poveştile cu Bărcăneştiul au fost întotdeauna pitoreşti, de la cei unsprezece subofiţeri de poliţie care asigură cu rîndul radarele nemiloase pentru şoferi, la pungile de plastic în care poliţia şi hoţii fură cot la cot ţiţeiul din conducte, după ce le dau găuri cu bormaşina. Greu de imaginat, în acest sat de pustă, animat la toate orele, că se poate întîmpla o tragedie. Dar asta numai pentru că nu avem destulă imaginaţie. Şi destul spirit de observaţie: că atfel am fi băgat de seamă că deşi Bărcăneştiul de douăzeci de ani de cînd îl ştiu a căpătat o nouă staţie de benzină, vreo trei sensuri giratorii, o nouă primărie strălucitoare şi picioarele care ţin autostrada peste care se înalţă nişte arcuri sclipitoare şi gonesc nişte bolide indiferente, că viaţa oamenilor nu s-a prea schimbat. Trebuie să fie cel mai poluat sat din România, cu cîte conducte prost lipite trec prin decor, cîte maşini cu motoare vechi sau prea puternice gonesc pe drum şi cu toate astea copii, femei, bătrîni şi vaci umblă prin praful de pe marginea drumului rapid- că nu au alt drum. Progresul nu i-a atins şi pe ei. Nu trece lună fără vreun accident de circulaţie şi an fără vreo persoană strivită pe margine. În presa naţională ştirea apare sub titlul standard de "trafic blocat pe DN1". Ultima victimă care a prins titluri naţionale avea 21 de ani, şi nu e de mirare că nu s-a vorbit mult despre ea, pentru că moartea i-a venit cînd făcea cel mai banal lucru din lume, se ducea acasă pe cărarea de praf de pe marginea drumului.

Şi iată că ne dăm seama acum de o altă caracteristic

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 3 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

O cometă rară, vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

HotNews acum o ora
NASA a anunțat că o cometă strălucitoare ar putea să fie văzută cu ochiul liber începând de luni noapte, pentru prima dată în ultimii 160.000 de ani. Luni, cometa a ajuns în punctul ei cel mai apropiat de Soare, ceea ce determină cât de strălucitoar

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 4 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum o ora
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum o ora
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 4 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°