Aproximativ 30 de români care lucrează în Italia ca şoferi de camioane, dar sunt angajaţi de patronul italian la o firmă din Arad, reclamă că nu mai sunt plătiţi de patru luni, de trei zile ei declanşând un protest în Brescia, în timp ce o plângere a fost depusă, miercuri, la ITM Arad.
Muncitorii români au declanşat o grevă în Italia, protestând cu autocamioanele pe marginea autostrăzii din regiunea Brescia, în timp ce un grup de reprezentanţi au venit în Arad pentru a se plânge autorităţilor.
Reprezentantul protestatarilor, Florin Dragomirescu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că s-a adresat Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Arad în numele tuturor celor 28 de angajaţi români ai firmei, care au semnat cu toţii o reclamaţie.
Conform sursei citate, românii lucrează pentru un patron din Montichiari, regiunea Brescia, dar de un an şi jumătate acesta şi-ar fi închis firma din Italia pentru a deschide una în Arad, astfel că toţi angajaţii români ar fi fost transferaţi pe noua firmă.
"În noile condiţii, noi eram plătiţi cu salariul minim pe economie din România, la care se adăuga diurna în euro, având în vedere că trăim şi lucrăm în Italia, astfel că primeam până în 1.500 de euro pe lună. Salariile din România nu le-am primit în tot acest timp, iar diurnele, adică principala sursă de venit a noastră, nu ne-au fost achitate din octombrie", a susţinut Dragomirescu.
El a afirmat că românii, care sunt din mai multe judeţe ale ţării, nu au beneficiat de concedii sau alte drepturi prevăzute de legislaţia română.
"Se pare că patronul a avut de gând să scape de taxele mari din Italia, iar acum nu mai vrea să ne plătească nici pe noi. Ne-a spus deja că suntem liberi, să nu ne mai întoarcem", a declarat el.
Acesta şi alţi angajaţi veniţi în ţară pentru a se plânge autorităţilor au spus că ceilalţi colegi protestează de tre