Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Început cu dreptul pentru FC Vaslui la Copa del Sol » Victorie la penalty-uri cu Tromso

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 23 ianuarie 2013 ·

FC Vaslui a debutat cu dreptul la Copa del Sol, cîştigînd disputa cu Tromso, după lovituri de la 11 metri, cu scorul de 6-5. La finalul celor 90 de minute de joc tabela arăta rezultatul de 2-2.

Prima repriză a aparţinut norvegienilor, care au punctat în două rînduri, în minutele 17 şi 25, deşi prima ocazie a aparţinut vasluienilor, Marius Niculae nereuşind să-l învingă pe portarul advers (7).

Prima parte se încheie cu ocazia lui N’Doye (30), care a trimis mingea puţin pe lîngă poartă. În repriza a doua, Viorel Hizo a mutat inspirat, iar jocul galben-verzilor s-a îmbunătăţit simţitor, fiind mult mai activi în ofensivă.

Raul Costin este faultat în careu, după doar cinci minute de la reluare, şi tot el transformă penalty-ul, readucînd echipa în joc. Opt minute mai tîrziu, Celeban trimite din trei metri peste poartă, pentru ca Liviu Antal să restabilească egalitatea (60), după ce l-a driblat şi pe portarul norvegian, trimiţînd mingea în poarta goală.

Organizatorii au decis cîştigătoarea meciului în urma loviturilor de la 11 metri, vasluienii obţinînd victoria, graţie golurilor marcate de Raul Costin, Elias, Buhăescu şi Zsiga, singurul penalty ratat aparţinînd lui Jumisse.

În schimb, Cerniauskas s-a remarcat în două rînduri, reuşind să respingă două din loviturile de la 11 metri ale norvegienilor.

Pentru FC Vaslui au jucat: Straton - Milanov, Cordoş, Celeban, Sălăgeanu - Caue, N’Doye, Sînmărtean - Antal, Stanciu - M. Niculae. În partea a doua au mai intrat: Cerniauskas, R.Costin, Jumisse, Elias, Buhăescu, Zsiga, Temwanjera, Heil, Sergiu Popovici. FC Vaslui a debutat cu dreptul la Copa del Sol, cîştigînd disputa cu Tromso, după lovituri de la 11 metri, cu scorul de 6-5. La finalul celor 90 de minute de joc tabela arăta rezultatul de 2-2.

Prima repriză a aparţinut norvegienilor, care au punctat î

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Comisia Europeană - „România nu a luat măsuri eficiente pentru corectarea deficitului

Ziua Constanta acum 2 ore
Creșterea cheltuielilor nete ale României este cu mult peste plafonul stabilit de traiectoria sa corectivă, prezentând riscuri clare pentru corectarea deficitului său excesiv până în 2030 și, în consecință, Comisia Europeană recomandă Consiliului să

Prima schiță a programului de guvernare va fi gata luni, spune Nicușor Dan. Ce răspunde întrebat despre variantele de prim-ministru tehnocrat și de rotație a premierilor

HotNews acum 7 ore
Președintele a spus, miercuri, în prima sa conferință de presă din mandatul de președinte, că nu este exclusă niciuna din cele două variante, de prim-ministu tehnocrat și de „rotativă” la șefia Guvenului. Cele două variante au fost propuse de PSD în

Imagini cu Cazinoul din Constanţa vandalizat la scurt timp de la inaugurare. Pereţii proaspăt restauraţi au fost loviți cu picioarele

HotNews acum 4 ore
Primăria Constanţa a anunţat, miercuri, că, la doar două săptămâni de la inaugurare, Cazinoul din Constanța a fost vandalizat. Unii vizitatori au desprins foiţele de aur de pe pereţi, iar alţii au lovit cu picioarele pereţii proaspăt restauraţi. „Ca

Ministrul Finanțelor spune că „România a primit astăzi un ultim semnal”: „Trebuie luate măsuri urgente pentru a reduce deficitul”

HotNews acum o ora
Ministrul interimar al Finanțelor, Tanczos Barna, a comentat documentul publicat miercuri de către Comisia Europeană și a spus că sunt necesare „măsuri urgente pentru a reduce deficitul bugetar la nivelul asumat”. „România a primit astăzi un ultim s

Tanczos Barna: Nu vor fi suspendate fondurile europene pentru România / Comisia Europeană a dat un ultim mesaj pe care trebuie să-l luăm în serios

G4Media acum o ora
Ministrul interimar al Finanţelor, Tanczos Barna, a afirmat, miercuri, că fondurile europene nu vor fi suspendate pentru România, transmite Agerpres. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai jos - El a fost întrebat, l

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe joi, 5 iunie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Doru Bușcu

Cancan acum o ora
Invitatul emisiunii este Doru Bușcu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Cod Galben de inundații în 15 județe până joi! Anunțul hidrologilor

Ziua Constanta acum 4 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, Institutul Naţional de Hidrologie și Gospodarire a Apelor (INHGA) a emis o Avertizare hidrologică de Cod Galben, valabilă în intervalul 04 iunie, o

FOTO+ VIDEO Botoșani Planul Roșu de Intervenție,activat în urma unui accident rutier cu 12 persoane implicate. Un autocar s-a răsturnat

Ziua Constanta acum 3 ore
Planul Roșu de Intervenție a fost activat, miercuri, 4 iunie 2025, în urma unui accident rutier produs pe DN 29, localitatea Ungureni, județul Botoșani. Potrivit IGSU, șoferul unui autocar a pierdut controlul direcției de deplasare, iar vehiculul s-

Jador și Oana Ciocan au devenit părinți pentru prima dată. Ce nume au ales pentru băiețelul lor

Cancan acum o ora
Bucurie mare în familie lui Jador! Artistul și soția sa au devenit părinți pentru prima dată. În urmă cu puțin timp, Oana Ciocan a adus pe lume un băiețel perfect sănătos. Află, în articol, toate detaliile! Miercuri dimineață, 4 iunie 2025, Jador a

Nicușor Dan: E nevoie de un director civil la SRI. Foarte posibil să avem un director nou la SIE. Îmi doresc ca în activitatea de informații zona de evaziune fiscală să fie o prioritate

HotNews acum 7 ore
Președintele României se declară nemulțumit de lupta anticorupție, afirmând că „sunt restanțe foate mari” și că imediat ce va încheia discuțiile pe măsurile bugetară justiția va fi principala sa preocupare. El a vorbit, în prima sa conferință de pre

Vremea

București
acum

28°
mie.

18°/30°
joi

18°/32°
vin.

19°/30°
sâm.

17°/29°
Iasi
acum

27°
mie.

17°/27°
joi

18°/30°
vin.

17°/29°
sâm.

17°/28°
Constanta
acum

26°
mie.

18°/28°
joi

16°/25°
vin.

18°/22°
sâm.

18°/22°
Cluj-Napoca
acum

27°
mie.

15°/28°
joi

17°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

17°/29°
Timisoara
acum

31°
mie.

17°/31°
joi

18°/32°
vin.

18°/31°
sâm.

18°/32°