Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Acuzat că a violat de mai multe ori o bătrână de 73 de ani

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 23 ianuarie 2013 ·

Un bărbat din satul Şerbăneşti, comuna Zvoriştea, Ionel Macoviciuc (36 de ani), a fost trimis în judecată, fiind acuzat că în prima zi a acestui an a violat o bătrână din aceeaşi localitate.

Victima, în vârstă de 73 de ani, le-a spus anchetatorilor că nu a fost singura dată când a fost violată de acest individ, persoană care, potrivit procurorilor, a fost condamnată în trecut de nu mai puţin de nouă ori pentru furturi şi violare de domiciliu.

Culmea, Macoviciuc a fost trimis anterior în judecată într-un alt dosar, victimă fiind aceeaşi bătrână pe care acum trei săptămâni a violat-o.

Atunci, susţin anchetatorii, bărbatul a intrat în casa bătrânei şi a lovit-o, plecând doar la insistenţele acesteia şi ale unei vecine. În acel dosar, însă, inculpatul a fost achitat, iar acum se va întoarce din nou în faţa judecătorilor.

De această dată, potrivit rechizitoriului, Ionel Macoviciuc este acuzat că în seara zilei de 1 ianuarie a intrat prin efecţie în casa bătrânei de 73 de ani şi prin violenţă a violat-o.

Anchetatorii susţin că la un moment dat suspectul a lovit-o pe bătrână cu capul de perete, pentru ca aceasta să nu se mai zbată.

Fiica victimei, care locuieşte în apropiere, a auzit zgomote şi când s-a dus să vadă ce se întâmplă, l-a văzut pe Macoviciuc ieşind în fugă din casa mamei sale.

La audieri, inculpatul şi-a recunoscut fapta, dând vina pe alcoolul care i-a luat minţile.

Un bărbat din satul Şerbăneşti, comuna Zvoriştea, Ionel Macoviciuc (36 de ani), a fost trimis în judecată, fiind acuzat că în prima zi a acestui an a violat o bătrână din aceeaşi localitate.

Victima, în vârstă de 73 de ani, le-a spus anchetatorilor că nu a fost singura dată când a fost violată de acest individ, persoană care, potrivit procurorilor, a fost condamnată în trecut de nu mai puţin de nouă ori pentru furturi şi violare de domiciliu.

Cu

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aderarea la Schengen pentru România și Bulgaria este aproape garantată | Presa germană

Libertatea acum 23 minute
Miniștrii de interne ai Austriei, României, Bulgariei și Ungariei au convenit, vineri, la Budapesta, asupra unui nou pachet privind protecția frontierei, pentru a stabili cursul de aderare a celor două țări balcanice la Schengen, relatează Die Press

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 3 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver

Mediafax acum o ora
Românii nu ar trebui să se teamă că noul preşedinte al SUA, Donald Trump, ar putea să spună că România nu e pregătită pentru Visa Waiver, spune premierul Marcel Ciolacu. El a discutat vineri, la telefon, cu Donald Trump şi Viktor Orban despre contex

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum 4 ore
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

OFICIAL | Șoc la FC Voluntari după eșecul cu CFC Argeș. Ilfovenii s-au despărțit de Claudiu Niculescu

Pro Sport acum 25 minute
Eșecul suferit joi seară la Mioveni, scor 0-1 cu Campionii FC Argeș, adversară în lupta pentru play-off și promovare, și posibilitatea de a pica în afara locurilor calificabile în Top 6 al Ligii 2 la finalul etapei a 14-a a umplut paharul la FC Volu

Ciolacu, despre Nordis: Ciucă să-şi dea dânsul demisia. Niciodată nu am călătorit pe banii altcuiva

Mediafax acum o ora
„Domnul Ciucă să-şi dea dânsul demisia... Eu vorbesc aici şi vorbim de bani privaţi. Nu vorbim de altceva. Vorbim de decizii pe care le-am luat eu în viaţă. Unele le-am luat bune, unele rele. Toate plăţile sunt făcute legal, ori prin ordin de plată,

Trump a și scăpat de un proces. Sentința în cazul Stormy Daniels, amânată pe termen nelimitat

Ziare.com acum 2 ore
Judecătorul care se ocupă de cazul lui Donald Trump de la New York, referitor la o plată efectuată actriței de filme pentru adulți Stormy Daniels în schimbul tăcerii sale, a suspendat joi sine die pronunțarea sentinței, care era programată pentru ma

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 7 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum 5 ore
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

Campania electorală pentru prezidenţiale se încheie sâmbătă dimineaţa

Mediafax acum 3 ore
Campania electorală pentru alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024 se încheie sâmbătă, la ora 07.00. La alegerile din 24 noiembrie, vor fi organizate, pe teritoriul României, 18.968 de secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

0°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

13°
vin.

4°/14°
sâm.

4°/15°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/1°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/0°
lun.

-1°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°