O fi avînd și schiul exegeții lui, dar nu la filosoful Rossignol face referire titlul, ci la celebrul producător de echipament pentru sporturi de iarnă omonim. Fiindcă pentru asta vine lumea acum la Păltiniș: să se dea cu placa și să se tăvălească urlînd prin zăpadă, nu să-și pună întrebări existențiale.
Dacă ai venit la schi, de fapt, administrativ vorbind, nici nu ești în Păltiniș: centrul de greutate al stațiunii s-a mutat (zona Casa Turiștilor – cîteva vile construite pe la sfîrșitul secolului al XIX-lea, pîrtia veche și un telescaun obosit – e aproape pustie) vreo trei kilometri mai încoace, la Arena Platoș, complexul de pîrtii cu tunuri de zăpadă, teleschi, nocturnă, centru de închiriat echipament (e al lui Joe, un Moș Crăciun hippie, monitor de schi din 1974, care-i școlește într-ale echilibrului pe viitorii schiori contra a 50 de lei/ședință), bar Après ski (pîine prăjită cu "unsoare" și ceapă roșie – 3 lei, vin fiert – 5 lei), înconjurat de o ciupercărie de pensiuni cochete.
Dacă ai venit, însă, pentru liniște și introspecție, rămîi în Păltinișul vechi. Cazează-te acolo, bucură-te de solitudine și de aerul tare, de 1.400 m altitudine. Și, dacă pleci în căutarea casei lui Noica, nu întreba nici la punctul de informare turistică (e închis), nici la recepția hotelului renovat cu fonduri europene (fata, o sibiancă angajată de doar cîteva luni, habar n-are unde se află); uită-te după un bătrîn în salopetă care curăță zăpada, te îndrumă el.
Nu e departe: la cîteva minute de mers pe drumul secundar care se întoarce, în buclă, spre Păltinișul nou, undeva pe dreapta, la cîțiva metri de urcat, prin pădure, de la șosea. Casa de Odihnă 12, căbănuța din lemn în care și-a trăit ultimii ani de viață Constantin Noica, locul în care i-a avut oaspeți, printre alții, pe Liiceanu sau Pleșu. În camera de la etaj, înghețată în timp, în decembrie 1987, două
