Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO şi GALERIE FOTO: Craniu uman găsit pe câmp, între Focşani şi Odobeşti

Publicat in Monitorul de Vrancea, miercuri 23 ianuarie 2013 ·

Un craniu uman a fost găsit ieri dimineață, pe un câmp din apropierea drumului național 2 M, între Focșani și Odobești. Când a intrat în tură, paznicul unei societăți comerciale din zonă a observat un câine care rodea ceva. Știind că animalul îl așteaptă în fiecare dimineață la intrarea în curtea societății, omului i s-a părut ciudat faptul că acesta nu l-a întâmpinat. S-a îndreptat spre câine, iar când a ajuns în dreptul animalului a văzut că rodea un craniu uman. „Am văzut câinele că rodea aici. Am lăsat geanta la birou şi când am venit la poartă, câinele era tot aici. Am venit de curiozitate să văd ce aduce, că el mai vine cu oase, şi am văzut osul rotund. Am sunat la poliţie şi am anunţat. M-au luat fiorii când mi-am dat seama că e de om“, a declarat paznicul Maricel Spulber.

Paznicul a sesizat poliția, iar la fața locului s-au deplasat mai mulți polițiști din cadrul Poliției municipiului Focșani, de la Criminalistică și Serviciul de Investigații Criminale. În locul în care câinele a ros craniul, zăpada era de culoare brun roșcată, ceea ce înseamnă că s-a scurs sânge. După cercetarea la fața locului, oamenii legii au verificat întreaga zonă, dar nu au mai găsit și alte resturi umane. Craniul a fost dus la Serviciul de Medicină Legală. Polițiștii așteaptă rezultatele pentru a afla dacă aparține unei persoane de sex feminin sau masculin, cam ce vârstă ar fi avut persoana, dar și vechimea osului. Abia după ce vor primi rezultatele, polițiștii vor putea face verificări pentru a stabili dacă ar putea fi vorba de o persoană dispărută sau dacă craniul aparține vreunei persoane, victimă a vreunei infracțiuni.

Surse de la fața locului ne-au precizat că pe craniu ar fi fost țesut, înainte de a fi ros de câine, variantă pe care oamenii legii nu o exclud. „În cursul dimineții (ieri dimineață – n.r.) am fost sesizați despre faptul că la i

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 26 minute
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 2 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 38 minute
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum 41 minute
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 3 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 3 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Biden susţine ultimul discurs de politică externă al mandatului său

Mediafax acum 3 ore
Discursul va evidenţia „eforturile administraţiei sale de a consolida poziţia Americii şi de a conduce lumea", conform declaraţiei oficiale. Se aşteaptă ca Biden să abordeze conflictul din Orientul Mijlociu, inclusiv eforturile sale de mediere pentr

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 2 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

1°/5°
mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-5°
lun.

-5°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°