Împlinirea a 154 de ani de la Unirea Principatelor Române va fi marcată la Cluj-Napoca prin obişnuitele depuneri de coroane la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, situată vis-a-vis de clădirea Prefecturii, printr-un spectacol folcloric în Piaţa Unirii şi, seara, prin focuri de artificii în Piaţa Avram Iancu.
Evenimentele dedicate împlinirii a 154 de ani de la Unirea Principatelor Române vor începe la Cluj-Napoca, joi, 24 ianuarie, de la ora 10.00, printr-un ceremonial militar-religios lângă statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
După-amiaza, în Piaţa Unirii, în apropierea altei statui, a lui Matia Corvin, va avea loc un spectacol folcloric susţintu de ansamblurile „Doina“, „Crăişorul“, „Mărţişorul“, şi de interpreţii Marius Ciprian Pop, Dinu Iancu Sălăjanu şi taragotistul Dumitru Fărcaş.
De asemenea, Primăria Cluj-Napoca organizează un spectacol de muzică populară, în Piaţa Unirii, între orele 18.00 şi 19.50, iar de la ora 20.00, în Piaţa Avram Iancu, va avea loc un spectacol cu focuri de artificii.
Tot în Cluj-Napoca a fost programată joi, 24 ianuarie, o lansare de carte - volumul „Ioana Em. Petrescu, citindu-l pe Eminescu. Note, arhive, documente”, autor Silviu Mihăilă. Manifestarea se va desfăşura la Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga”, de la ora 13.30
Silviu Mihăilă, co-autor a două volume de versuri, format la Universitatea “Babeş-Bolyai” din Cluj, sub îndrumarea profesoarei Ioana Both (coordonatoarea de masterat), este în prezent doctorand al Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.
Ce se întâmplă în judeţ
Turda. De la ora 10.00 se va lansa volumul „Cartea de aur a Turzii, Câmpiei Turzii şi a comunelor care fac parte din Comunitatea Urbană Arieş: eroi şi veterani din primul război mondial”, în sala mare a Primăriei Turda.
Tot de la ora 10.00, la Biblioteca Municipală “Teodor Murăşanu”, se va juca