„Zero Dark Thirty” e un film aflat într-o situație ingrată. Pe scurt, nu are cum să nu te dezamăgească, indiferent de zona din societate din care provii. Și de-aia e unul dintre cele mai bune filme istorice pe care le-am văzut în ultimii ani. Hai să o luăm pe rând!
Dacă din trailer-ul exploziv te-așteptai la un blockbuster de acțiune în care Bruce Willis se aruncă de mânuță cu Arnold Schwartzenegger dintr-un avion și fac legea, nu e filmul pentru tine. Nu or să moară 300 de teroriști în luptă cu doi soldați americani cu inimă de aur, ca la final să apară însuși Osama conducând un robot uriaș pentru care sunt chemați supereroii din „The Avengers”. „Zero Dark Thirty” e un film al dracului de realist și, pentru unii, poate plictisitor. Odată ce ai trecut de 18 ani, însă, poate că ar trebui să știi că violența din viața reală nu e de loc spectaculoasă sau distractivă și că doi amărâți cu Kalașnikov-uri n-au nicio șansă împotriva câtorva zeci soldați de elită americani care, bașca, i-au și luat prin surprindere. Că așa s-a întâmplat toată tărășenia de pe 2 mai 2011, când bin Laden și-a dat obștescul sfârșit în chiloți undeva în Pakistan. Secvența de final este, într-adevăr, tensionată și fascinantă, dar nu pentru că ar fi desprinsă din Transformers, ci pentru că îți arată cât de profesioniști au devenit americanii la vânătoarea de oameni. Mi-l și imaginam pe Osama cum stătea și se uita indignat la videoclipuri sexy cu Inna pe Internet, când a auzit niște focuri de armă, cineva care i-a strigat numele într-o arabă stricată și apoi un glonț sec în cap.
Filmul o să-i dezamăgească și pe cei cu înclinații către stânga intelectuală, care scriu zilnic diatribe acide împotriva corporațiilor, guvernului american și băncilor, gen. „Zero Dark Thirty” nu stă să-i judece pe agenții care-și torturează prizonierii, ba chiar îi vezi pe mulți din CIA cum strâmbă nemulțumiți
