După o amânare inutilă de o lună, Dan Voiculescu şi-a depus în cele din urmă jurământul. A sperat în zadar că dacă nu va face asta, atunci dosarul său nu va fi retrimis la Curtea Supremă de la Tribunalul Bucureşti. Prin demisia din Parlament din iunie, dosarul în care este inculpat a mers către Tribunalul Bucureşti, intenţia lui Voiculescu fiind aceea de a-şi prelungi procesul, de a avea cât mai multe căi de atac şi de a scăpa de un complet dur de judecată. În cele din urmă s-a ales doar cu circ pentru că mandatul de senator a fost validat de BEC în urma alegerilor. Totuşi, realizarea lui Voiculescu este aceea că şi-a tergiversat procesul cu aproximativ 10-11 luni, în condiţiile în care Înalta Curte a stabilit primul termen de judecată în dosarul privatizării ICA pentru data de 25 aprilie 2013. Din ce am discutat cu jurişti, cel puţin teoretic, Voiculescu se poate juca de-a demisia 5 ani de acum încolo. De exemplu, poate sta liniştit în Parlament anul acesta, urmând ca, pe măsură ce judecătorii se îndreaptă spre pronunţare, să demisioneze din nou şi tot aşa. Dosarul ICA se prescrie în 2018, deci preşedintele fondator al PC mai are încă 5 ani de fentat justiţia. O situaţie penibilă, într-adevăr, dar având în vedere că invoca motive medicale pentru a nu-şi depune jurământul în funcţia de senator, dar îşi făcea poze prin Viena la câteva zile după, acest aspect nu cred că îl interesează foarte mult. Totuşi, cel puţin de această dată, prin demisia din iunie şi ce a urmat ulterior, Voiculescu a sărit din lac în puţ. Completul de judecată de la Curtea Supremă ce i-a fost repartizat acum este cunoscut ca fiind cel mai dur şi şi-a făcut un renume din condamnările unor politicieni. Fixează termene de judecată foarte apropiate, evaluarea dosarului se face rapid şi intră în pronunţare când te aştepţi mai puţin. Nu este exclus ca dosarul lui Voiculescu să beneficieze de acelaşi t