Juriul va fi compus din personalităţi ale pedagogiei şi artei interpretative pianistice din Germania, Franţa, Ungaria şi România
Şcoala Gimnazială de Muzică „Filaret Barbu” din Lugoj va organiza, în perioada 25-26 mai, prima ediţie a Concursului Internaţional de Interpretare Pianistică „Clara Peia”. Concursul – organizat în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local Lugoj (sponsorii manifestării), Casa de Cultură a Municipiului Lugoj şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş – va fi destinat preşcolarilor şi elevilor din ciclul primar (sau începătorilor aflaţi în anii I-IV de studiu, pentru elevii care practică muzica în cadrul unor sisteme de învăţământ artistic din străinătate). „Cu excepţia trofeului "Clara Peia" şi a clasicelor premii vor mai fi acordate trei premii speciale: premiul pentru promovarea literaturii pianistice româneşti (acordat de revista "Banat"), premiul "Liviu Tempea", pentru cea mai bună interpretare a unei lucrări de inspiraţie folclorică, şi premiul "György Kurtág", pentru cea mai valoroasă interpretare a unui opus contemporan”, ne-a declarat prof. dr. Constantin Tufan Stan, directorul artistic şi coordonatorul concursului, menţionând că juriul va fi compus din personalităţi ale pedagogiei şi artei interpretative pianistice din Germania, Franţa, Ungaria şi România.
Un omagiu adus profesoarei şi pianistei-concertiste lugojene Clara Peia-Vojkicza
Concursul poartă numele pianistei lugojene Clara Peia-Vojkicza (1911-2005), protagonista celor mai importante manifestări muzicale organizate în perioada inter şi postbelică, sub auspiciile Conservatorului lugojean, ca eminentă profesoară de pian, dar şi ca remarcabilă pianistă-concertistă, în cadrul stagiunilor Orchestrei Societăţii Filarmonice din Lugoj, instituţie fondată în anul 1927. „Clara Peia-Vojkicza a studiat pianul în oraşul natal, de la vârsta de 6 ani, cu Iosif Willer, per