Scris de Alexandra Lăzureanu - Luni, în jurul orei 11:00, pe strada Cazaban din municipiul Oradea a fost depistat orădeanul K.P.(48 ani), în timp ce conducea un moped, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
De asemenea, în jurul orei 17:30, pe strada Dimitrie Cantemir din Oradea a fost depistat orădeanul S.F.(20 ani), în timp ce conducea un moped, fără a poseda permis de conducere. În ambele cazuri au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale. Trebuie ştiut că, începând cu data de 19 ianuarie a.c., se aplică prevederile Legii nr.203 din 9 noiembrie 2012 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, potrivit cărora, pentru a conduce pe drumurile publice autovehicule, categorie în care se înscrie și mopedul, conducătorii acestora trebuie să posede permis de conducere corespunzător. Permisele de conducere eliberate pentru orice categorie de autovehicule sunt valabile pentru vehiculele din categoria AM (mopede).Şoferi băuţi
Tot luni, în jurul orei 19:45, pe drumul dintre localităţile bihorene Săcădat şi Borşa, polițiștii Secţiei nr.5 de Poliție Rurală Oradea l-au depistat pe S.M., în timp ce conducea un tractor agricol fără a poseda permis de conducere. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentrație alcoolică de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, în jurul orei 19:20, pe Bulevardul Dacia din Oradea a fost depistat orădeanul P.N.(59 ani), în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorilor auto le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar în fiecare dintre cazuri a fost întocmit dosar de cercetare penală. „Vă reamintim faptul că legea pedepseşte aspru conducerea pe drumurile publice a unui au