Trecerea de la ceaiuri dansante la chefuri dezlănţuite nu durează mult. Aşa cum sare un copil din copac după ce fură cireşe din curtea vecinului, aşa ne adunăm noi catrafusele şi aterizăm prin şi printre diferite bairamuri cu oameni din generaţia noastră. Există o aşa-numită perioadă de tranziţie, căreia i se mai spune şi adolescenţă, dar nu mă dau eu în vînt după cuvînt. Asta e epoca prin care trec toţi, chit că-i de bine, chit că nu – dar ăsta e momentul în care-ţi dai seama ce fel de petrecăreţ eşti.

Cam pînă intri-n liceu îţi petreci mult timp cu babacii, la adunările lor, care poate te plictisesc sau poate nu. O iei tiptil, de la cinci ani, cînd eşti centrul atenţiei, şi-ajungi în perioada de tranziţie, cînd simţi că you want to break free – că vrei să te spargi liber, cum s-ar traduce mot-à-mot. Ei bine, eu aveam prilejul să dansez, la petrecerile alor mei, cu mama, pe Queen, Django Reinhardt, Buena Vista Social Club şi pe Beatles. Şi încă mai stau de plăcere cu ai mei la alte-ntruniri.

DE ACELASI AUTOR Spart-am gheaţa! Permis minorilor De la abc la bac - şi înapoi Coxirra Dar şi eu mi-am luat pălăria, portofelul şi cheful, şi am început să îmi iau avînt pe alte ringuri de dans. Aş începe cu petrecerea care dă startul oricărui an, dar n-am să le iau în calcul decît pe cele din liceu. Primul revelion a fost o adunare liniştită în apartamentul colegei mele de bancă. Ca la orice petrecere, am adus fiecare cîte-un amic, chiar doi, iar treaba a fost destul de standard: am vărsat eu un pahar de vin pe perete în primele zece minute în care am ajuns, lumea a început cu bere şi cu muzică – pe care, evident, voiam s-o pun eu –, dar aveam concurenţă. La cele mai multe petreceri există doi DJ, pe puţin. La acel rebelion, concurenţa punea melodii comerciale şi stătea cu cei trei oameni cu care venise, iar eu, cînd puteam, strecuram cîteva piese pe care şti